Textul–advertisment al dragei şi vechii mele prietene Irina Petrescu intitulat „ADIO ARTĂ ŞI ARTIŞTI; NU PREA MAI AVEM NEVOIE DE VOI!”, răspuns la ancheta „2010 – speranţă sau teamă?”, apărut în ultimul număr al săptămânalului Formula AS (Anul XIX, nr. 901 (2), 15-22 ianuarie 2010) mă scuteşte – din păcate- de orice alte comentarii:
„Dincolo de amărăciune, o uriaşă dezamăgire încheie o întrebare cu acest răspuns deplorabil şi neprevăzut: adio artă şi artişti, nu prea mai avem nevoie de voi! A-ţi amenda şi impozita artiştii este o exagerare demonstrată a dispreţului faţă de acest divin hatâr al înzestrării unui neam.
Dar a fost suficient ca un actor să moară răpus de gripă nouă, ca lumea să năvălească la centrele de vaccinare... O jertfă întâmplătoare sau nu tocmai. Artiştii, actorii mai ales, au fost folosiţi mereu ca exemple în lipsa modelelor tradiţional admise – părinţi, profesori, conducători. Şi mă întreb astfel, acum, cu ce motivaţie şi tupeu, politicieni de marcă îşi mai agaţă, la rever, efigia unui actor iubit de public. Mai aveţi, aşadar, nevoie de noi?!... Să vedem. Publicul se pare că are... Şi publicul e foarte numeros, mai numeros ca alegătorii domniilor voastre, arogante şi nepăsătoare, care nu aţi mai călcat într-un teatru de când, în copilărie, eraţi duşi de învăţătoare să vedeţi „O noapte furtunoasă”, la teatrul din localitate sau la căminul cultural, pe care acum le-aţi desfiinţat din lipsă de fonduri.
„Dincolo de amărăciune, o uriaşă dezamăgire încheie o întrebare cu acest răspuns deplorabil şi neprevăzut: adio artă şi artişti, nu prea mai avem nevoie de voi! A-ţi amenda şi impozita artiştii este o exagerare demonstrată a dispreţului faţă de acest divin hatâr al înzestrării unui neam.
Dar a fost suficient ca un actor să moară răpus de gripă nouă, ca lumea să năvălească la centrele de vaccinare... O jertfă întâmplătoare sau nu tocmai. Artiştii, actorii mai ales, au fost folosiţi mereu ca exemple în lipsa modelelor tradiţional admise – părinţi, profesori, conducători. Şi mă întreb astfel, acum, cu ce motivaţie şi tupeu, politicieni de marcă îşi mai agaţă, la rever, efigia unui actor iubit de public. Mai aveţi, aşadar, nevoie de noi?!... Să vedem. Publicul se pare că are... Şi publicul e foarte numeros, mai numeros ca alegătorii domniilor voastre, arogante şi nepăsătoare, care nu aţi mai călcat într-un teatru de când, în copilărie, eraţi duşi de învăţătoare să vedeţi „O noapte furtunoasă”, la teatrul din localitate sau la căminul cultural, pe care acum le-aţi desfiinţat din lipsă de fonduri.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu