CARTE CU GINA PATRICHI

La sfârşitul anului trecut, editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu” şi Revista „Teatrul azi”(coordonatoare a seriei „Galeria teatrului românesc”, criticul de teatru Florica Ichim), a lansat volumul intitulat „Carte cu Gina Patrichi”, volum scris şi alcătuit cu pasiune, acribie şi talent de către criticul de teatru orădean Mircea Morariu. Cu o bogată şi inedită ilustraţie, dar şi cu o fişă documentar-profesională completă (roluri în teatru, în teatrul tv., la teatrul radiofonic şi în cinematografie) a marii actriţe a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, cartea d-lui Mircea Morariu se citeşte pe nerăsuflate. Desigur, pentru cei care au cunoscut-o pe Gina Patrichi, cartea reprezintă un prilej al multor aduceri aminte, încărcate de nostalgia unor vremi care, deşi controlate de cenzura din ce în ce mai apăsătoare a ideologiei comuniste, au avut momentele lor de graţie ce au marcat memoria culturală şi afectivă a câtorva generaţii. Meritul principal al autorului cărţii, d-l Mircea Morariu, este de a fi reconstituit cu ajutorul unor diverse lecturi adiacente şi a multor ceasuri petrecute în bibliotecă şi între fişele de documentare ale teatrelor, câteva epoci succesive cărora marea actriţă, în pofida vârstei la care a plecat dintre noi (58 de ani), le-a fost martoră (anii celui de-al doilea război mondial, perioada de după 1944 a instaurării regimului comunist, obsedantul deceniu, dezgheţul cultural de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor 70‘, anii negri ai regimului Ceauşescu şi începutul anilor ’90. Mărturiile unor oameni de teatru importanţi precum Irina Petrescu, Cătălina Buzoianu, Lucian Pintilie, Mihai Măniuţiu, Anton Tauf, prieteni şi colaboratori ai Ginei Patrichi, aduc cu sine acea doză de intimitate şi inefabil care pecetluieşte auroral întâlnirile de graţie din lumea de dincolo de faldurile cortinei de teatru. Din fericire pentru noi şi pentru posteritate o parte a rolurilor şi spectacolelor în care a jucat Gina Patrichi a rămas înregistrată pe peliculă sau bandă magnetică astfel încât cei ce vor avea curiozitatea să le vadă, vor putea fi martori prin vremi la acea taină a faptului artistic pe care cuvântul nu o poate cuprinde niciodată. Dincolo de acestea rămân neştiute chinurile, nedreptăţile, truda, munca de ocnaş, dăruirea până la uitarea totală de sine a actorului, profesie căzută astăzi în dispreţul unor timpuri ieşite din matcă. O profesie pe care Gina Patrichi nu numai că a slujit-o cu forţa şi demnitatea marilor sacerdoţi, dar pe care a şi definit-o în încheierea unei tulburătoare mărturisiri de la ultima ei apariţie pe scenă. În seara de 31 ianuarie 1994 (cu câteva săptămâni înaintea despărţirii din ziua de 14 martie a aceluiaşi an), pe scena Teatrului „Odeon”, atunci când i s-a acordat Premiul de excelenţă pentru întrega sa activitate artistică, în faţa unei săli pline până la refuz cu oameni de teatru, Gina Patrichi, marcată de o gravă suferinţă ce-i afectase glasul, a încheiat mărturisind în acord de vers shakeasperian, preţul plătit de actor seară de seară, la vama uitării de după ultima cădere a cortinei:

„Noi suntem plămada din care sunt făcute visele. Şi scurta noastră viaţă o întregeşte un somn”.

R.I.