S-A STINS ULTIMUL MARE BĂRBAT AL ACESTUI NEAM

(18 martie 1921 - 31 ianuarie 2011)

Pentru noi cei care l-am cunoscut a început timpul dorului... și al felului în care ne vom pregăti încă din viața aceasta curajul de a-l imbrățișa atunci când Dumnezeu va hotărâ că a sosit vremea! Dumnezeu să ne ierte nouă nevrednicia, iar pe tine, Părinte drag, să te odihnească de-a dreapta Sa!

OBIECTE PIERDUTE

În curând la Editura KronArt va apărea acest volum de poezie ce va fi însoțit de un CD cu 21 de poezii recitate de autor și un videoclip.




Flori pe geam, în noi ninsori
Soartă a în-zadarului
Din ceşcuţe bem licori
De la curtea ţarului


Fruntea-i o povară grea
Şi sfârşitul la-nceput
Aerul din preajma ta
Mă conjugă la trecut


Cristalinul tău împarte
Visele de la vopsit
Le-am pătat în somn cu moarte
Un albastru bănuit


Cel ce nu e, e din nou
Printre pleoape în culori
Tâmpla ta îmi e ecou
Visele îmi sunt din flori


Orele vor fi imagini
Ce se zbat în ochiul-şbilţ
Albul de pe străzi şi pagini
Ne va adormi în jilţ


Tu albastru, eu devreme
Stăm la porţiile tăcerii
Sufletu-mi devine Mozart
Paşii tăi devin Salieri


Şi mi-e frig şi îmi e toamnă
Buza ta, un palid nimb
Îmi şopteşte că o doamnă
M-a pierdut pe lângă timp


Razvan Ionescu - Obiecte pierdute


O CATIFEA PESTE BUZE

Literele soarelui ţi-au desenat pe frunte
un anotimp tânăr şi necunoscut
Iubeşti
şi mâinile tale încearcă
să deseneze cuvinte descoperind
arheologii blânde.
Arheologia sărutului,
arheologia degetelor care se ating
pentru întâia oară,
arheologia privirilor de dincolo
de pupilă şi iris,
şi-atâtea alte miracole seducătoare
la care toată fiinţa ta
consimte tandru
devenind mare şi-apoi val
umezindu-mi pleoapa
de fiecare dată când adorm
în largul ei.

Şi-atunci îmi aştern
o catifea peste buze
şi-ncep să-ţi citesc
duioase poveşti mitologice
până când semafoarele din larg
au să-mi dea
cale liberă.


Razvan Ionescu - O catifea peste buze



SEPTEMBRIE


E timpul să plec
e timpul s-ascund
o iubire frumoasă
sfârşită rotund

e timpul s-ascund
e timpul să plec
locul meu e secund
rolul doar de valet

septembrie gri
septembrie brun
septembrie scri
septembrie spun

septembrie oh
septembrie vai
o vară ucisă
în copite de cai

balconul închis
cearceaful schimbat
pasul prelins
spre fotoliul uitat

în care nu sunt
în care nu vii
în care odată
stăteau doi copii

aşteptând ursitori
ascultând de părinţi
căutând prin ninsori
cu ochi mari şi cuminţi

septembrie gri
septembrie brun
septembrie scri
septembrie spun

septembrie oh
septembrie vai
ochii tăi plânşi
în copite de cai

septembrie scriu
septembrie spui
nu vreau să mai pleci
vreau doar să rămâi

aşteaptă să plec
să pot să te-ascund
într-o casă frumoasă
cu geamul rotund

cu balconul deschis
cu cearceaful schimbat
c-un ibric de cafea
în fotoliul uitat

în care vom sta
bătrâni şi cuminţi
adormind prin ninsori
şi visând pe părinţi

septembrie oh
septembrie vai
părul tău nins
în copite de cai

septembrie scriu
septembrie spui
sorbind din cafeaua
cu gust amărui.

Razvan Ionescu - Septembrie

CODUL ROŞU 18 ani, 5 luni şi 16 zile

Textul care urmează l-am scris şi publicat exact cu doi ani în urmă. La ceea ce se întâmplă astăzi în România nu mai am puterea deocamdată de a scrie vreun text nou. Las activiştii creştini de dreapta-stânga-nprejur să-şi exprime ohtăturile naţionale după ce l-au votat pe derbedeul naţional dând în prealabil preţioase s.o.s.-uri electoratului drept-credincios.


„Dacă un paznic de lagăr nazist
e urmărit prin toate junglele din Amazonia,
cum suportăm noi să trăim alături de criminalii comunişti?”
(Vladimir Bukovski)


Mi-e dor de tata. A murit pe 8 decembrie 1989. Adică acum 18 ani, 5 luni şi 16 zile. Nu a mai apucat să vadă cum cade comunismul. Era un om simplu. Îi plăceau caii. Şi femeile frumoase. Părinţii lui aveau pământ. Mult. Erau chiaburi. Şi liberali. Comuniştii i-au luat tot. Şi părinţii. Şi pământul. Şi caii. Şi liberalii. A primit domiciliu forţat. La comun. A avut noroc. Alţii au primit la Canal. Sau la Aiud. Sau la Sighet. Sau chiar glonţ. Au fost 200 de puşcării. S-au dat 25.000.000 de ani de detenţie. S-au numărat 300.000 de morţi. Dintre care 10.000 de femei. Toate erau frumoase. Azi sunt cifre. Tata i-a urât pe comunişti. În afară de unul. Eu. Era(m) durerea lui. Azi eu nu mai sunt comunist. Ce rău îmi pare că tata nu mai e! Să vadă cum nu mai sunt! Nu ştiu ce sunt. Am primit 10 hectare din pământul lui tata. Mi l-au dat prin ’90 comuniştii lu’ Iliescu. Undeva în Ialomiţa. În satul Bărcăneşti. Aşa că aş putea fi pesedist. Sau chiabur. Sau latifundiar. Nu sunt. Nici pesedist. Nici chiabur. Nici latifundiar. Alte 40 de hectare, ce trebuiau să mi se restituie, conform legii, nu le-am mai primit. Nu mai vor liberalii. De ce? Uite aşa! Din solidaritate. Cu liberalii lu’ bunicu’? Nu. Cu comuniştii lu’ nea Nicu. Adică, cu mine?! Nu, că eu nu mai sunt. Cu ăştia ai lu’ Iliescu? Nu, că nici ei nu mai sunt. Da’ cu cine? Cu ăia ai lu’ Petru Groza! Ei ba sunt, ba nu mai sunt. Primaru’ zice că nu vrea secretaru’. Secretaru’ zice vă nu vrea primaru’. Iar văr’miu zice că „nu vrea liberalii lu’ Tăriceanu-Petru Groza”. Păi nu ăsta e rolul liberalilor?! Să te ferească de comunism?! Aşa că dacă mâine vin iar comuniştii, n-o să aibă ce să-mi ia. O să-mi ia boii de la bicicletă. Eu nu sunt tata. D-aia sunt calm. Şi Tăriceanu e calm. E calm şi galben. Vosganian în schimb e galben şi nervos! Mai ales nervos! Le-a zis mai deunăzi vreo două celor de la Petrom, de s-au făcut galbeni! Şi Iliescu e nervos! În fiecare an cum vine 20 mai, devine nervos. Când vorbeşti de Piaţa Universităţii e foarte nervos. Dacă-i spui de punctul 8 de la Timişoara, Iliescu e nervos de-a binelea. Se face roşu. Şi pe dinafară. Adică dă pe dinafară, de roşu ce e pe dinăuntru. Imediat zice că eşti „marginal”. Şi că n-ai cultură politică. El în schimb, are. În plus spre deosebire de tine care eşti marginal, el e central. Comitetul Central. Băsescu e măgar şi violent. Iar despre „manere” nici nu poate fi vorba. Cum să aibă cultură politică un astfel de personaj! E şi normal. La urma urmei Iliescu a fos ministru la tineret şi prim secretar de judeţ. Băsescu a fost doar membru de partid. Ca şi mine. Adică nu. Nu, ca şi mine. El a fost membru de partid la Anvers. La marină. Eu am fost la Tecuci. La munci agricole. La pepeni. Iliescu a fost şef la ape şi ne-a adus la pepeni. Băsescu a mers pe ape şi ne-a adus tot la pepeni. Băsescu care ne-a adus la pepeni a (de)prins cultura politică după ’90, de la Iliescu care ne-a adus la pepeni. Iliescu ne-a adus la pepeni verzi. Băsescu ne-a adus la pepeni galbeni. Iliescu e roşu. Băsescu e portocaliu. Adică un roşu puţin mai deschis. Iliescu are 78 de ani şi zice că să ne eliberăm de fantomele trecutului. Băsescu are 56 de ani şi zice că ne eliberează de Iliescu. Fetiţa mea are 8 ani. Cu 70 mai puţin decât Iliescu şi cu 48 mai puţin decât Băsescu. Ea râde de fantome şi îmi zice să o mai las în pace cu Ceauşescu. Numai că, Elena (Băsescu) - 28 ani - a fost aleasă la începutul anului în unanimitate de nişte fantome (peste 20 ani). A fost consens. Deci se poate. Încă se poate. Dacă fata mea (8 ani) zice la fel ca Iliescu (78 ani) şi ca Băsescu (56 ani), iar Elena (28 ani)copilul lui Băsescu (56 de ani) a fost aleasă în unanimitate de nişte fantome sărite din pubertate, înseamnă că ştim unde suntem şi ce ne aşteaptă. Suntem la un pas de „succesuri” când „toţi o să vorbeşti cu noi”. Dacă scăpăm şi de fantoma de la Medgidia înseamnă că ne-am eliberat definitiv şi mai cu seamă „politically corect” de fantomele trecutului, cu sprijinul absolut dezinteresat al minoritarului local Metin Cerchez. Iliescu e roşu. Băsescu e portocaliu. Situaţia e albastră! Agenţia Naţională de Meteorologie a emis de curând pentru 26 de judeţe cod portocaliu. În realitate minte. De mai bine de 60 de ani în România e cod roşu, iar prognozele nu prevăd ameliorări. Iliescu a fost cu Ceauşescu. Ceauşescu l-a mazilit pe Iliescu. Iliescu l-a împuşcat pe Ceauşescu. Iliescu l-a crescut pe Băsescu. Băsescu a condamnat comunismul. Tismăneanu l-a condamnat pe tasu’. Băsescu îl condamnă pe Iliescu. Iliescu (poate) îl împuşcă (şi) pe Băsescu. Iliescu are cultură politică şi e civilizat. Băsescu nu are cultură politică şi e grobian. Iliescu nu a fost în Piaţa Universităţii. Băsescu a confiscat Piaţa Universităţii. Pleşu nu a fost în Piaţa Universităţii. Era cu Iliescu. Liiceanu a fost în Piaţa Universităţii. Nu era cu Iliescu. Patapievici a fost în Piaţa Universităţii pe când încă nu era Patapievici. Pleşu a fost (este) (şi) cu Băsescu. Liiceanu este doar cu Băsescu. Patapievici a fost şi va mai fi. Eu am fost în Piaţa Universităţii. Nu sunt nici cu Iliescu, nici cu Băsescu. Sunt golan. Aşa mi-a zis Iliescu. Am şi cocardă. Între timp Piaţa Universităţii a confiscat-o Băsescu. Asta înseamnă că nu mai sunt golan. Golan e doar el. O să-i dau cocarda mea. Eu sunt 322. Cine sunt eu? Eu sunt sistemul ticăloşit! Dar sistemul ticăloşit va muri. Asta înseamnă că am să mor şi eu. Eu mor. Tu mori. El moare. Noi murim.Voi muriţi. Ei nu mor. Ei sunt veşnici. Sau, mă rog, par a fi veşnici.

Pe străzi bărbaţi în culori defilează pentru normalitatea de a fi femei colorate care să aibă copii în culori împreună cu alţi bărbaţi coloraţi. Pe alte străzi bărbaţi îmbrăcaţi în incerte costume ţărăneşti şi femei îmbrăcate tot în incerte costume ţărăneşti defilează grav pentru normalitatea de a avea împreună copii incerţi ţărăneşti! Mie îmi e dor de tata şi sunt împăcat că a murit pe 8 decembrie 1989. Adică acum 18 ani, 5 luni şi 16 zile. Nu a mai apucat să vadă uluitoarea capacitate de prefacere a răului în complicatele diversităţi stilistice ale veacului. Nu ştiu dacă tata era normal. Tata era doar un om simplu. Îi plăceau caii. Şi femeile frumoase.

Răzvan Ionescu

Nikolai Vasilievici Gogol: JURNALUL UNUI NEBUN

Asculta mai multe audio Divertisment

PORUMBEI sau GUGUŞTIUCI?

O prietenă de departe mi-a trimis acest film de animaţie excepţional ca realizare, dar mai cu seamă plin de învăţăminte. Vi-l ofer la rândul meu, nădăjduind că veţi găsi răgazul de a-l privi pe îndelete…


“Războiul este masacrul oamenilor care nu se cunosc, în avantajul oamenilor care se cunosc, dar care nu se vor masacra” (Paul Valery). Pentru început, cred că putem pune în loc de război, cuvântul "criză"... Pentru început.