ZIUA ÎN CARE PĂRINTELE STĂNILOAE S-A ÎNTORS ACASĂ

"Iubirea nu satură pe nimeni, niciodată.
Deci poate fi fără de sfârşit;
şi de aceea poate fi şi fără de început."
(Pr. Acad. DUMITRU STĂNILOAE)

În viaţa fiecăruia dintre noi sunt zile ce poartă în alcătuirea lor tainică semnele neuitării veşnice. Zilele fericite ale copilăriei, ziua în care te-ai îndrăgostit, zilele în care îţi porţi în braţe copiii – rod al dragostei, zilele în care te desparţi cu durere de cei care ţi-au dat viaţă, zilele în care prietenia – ce cuvânt rar! – rearsă semne tămăduitoare peste rănile din sufletul încercat prin atâtea şi atâtea lupte purtate departe de obârşii. Dar mai ales, sunt acele zile în care ai unde să te întorci, împovărat de timp, acasă la izvoare, la locul acela unde pereţii casei vorbesc în cuvinte grele de înţelesuri cărora doar tu le mai cunoşti astăzi rostul. Te aşezi ostenit pe un scaun în tindă, zăbovind cu părul încărunţit de amintiri, şi desluşind vocile sădite prin colţurile casei, ori prin firele de iarbă crescute în curte, ori în ştergarul de sub icoana Maicii Domnului de deasupra patului, ori între paginile îngălbenite ale cărţilor cocârjate de uitare, sau pe bucata din lemn pe care mămăliga aburindă se aşternea odinioară rostuită de mâinile la fel de calde ale mamei. Nimic nu poate fi asemeni zilei în care te întorci acasă!







O astfel de zi minunată am trăit vineri 21 august 2009 în Vlădenii Braşovului. Întreaga aşezare era pregătită de sărbătoare, gata să întâmpine pe Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Daniel, alături de Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza, veniţi să inaugureze Casa memorială Dumitru Stăniloae care în acea zi şi-a deschis porţile în haine noi, croite cu trudă şi iubire. După datina locului înalţii ierarhi au fost întâmpinaţi, aşa cum se cuvine, la intrarea în sat, de către cetaşii călări, cu drapele mângâiate de soarele generos al sfârşitului de vară, şi însoţiţi până la locul în care mulţimea aştepta în haine de sărbătoare. În curtea casei s-a săvârşit o slujbă de pomenire la care au luat parte alături de mulţimea credincioşilor, şi Prea Sfinţitul Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Prea Sfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Părintele Arhimandrit Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de sus, Protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, alături de mulţi alţi preoţi, monahi şi monahii din Braşov şi Ţara Făgăraşului, dar şi de câţiva oaspeţi dragi precum Preotul Nicolae Bordaşiu, parohul Bisericii Silvestru din Bucureşti şi Preotul Viorel Ioniţă (originar din Dumbrăviţa Braşovului), prestigios profesor de Istorie a Bisericii Universale şi director de studii la Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva.



Casa Părintelui Dumitru Stăniloae a fost restaurată din temelii, (dealtfel fotografiile „vorbesc” de la sine), o lucrare pe cât de costisitoare pe atât de temeinică, lucrare care a înlăturat efectul apelor freatice ce afectaseră întreaga structură a clădirii. Dincolo de detaliile tehnice însă, mai presus de orice, rămâne evidentă DRAGOSTEA, PASIUNEA şi DĂRUIREA cu care a fost reconstituit interiorul acestei case în care Părintele Stăniloae s-a născut şi mai ales a trudit veri de-a rândul la paginile „Filocaliei”, pagini ce bucură astăzi sufletul şi mintea atâtor creştini. Îmi fac o datorie de onoare de aminti aici jertfa preoţilor braşoveni, a autorităţilor locale şi judeţene, a Preotului Paroh din Vlădeni, Ionuţ Ilea şi nu în ultimul rând a credincioşilor din Vlădeni care se pot bucura astăzi cu deplină îndreptăţire, mândri şi cu fruntea sus, că şi prin dragostea lor, vlădăreanul lor cel mai de preţ s-a întors acasă. Şi tot ca o datorie de onoare a venit vremea să-mi cer aici iertare tuturor celor pe care i-am necăjit cu rândurile şi neliniştile mele în legătură cu soarta acestui loc care astăzi şi-a recăpătat în sfârşit dreptul la viaţă şi amintire. Cu toate astea, vorba poetului, „mai am un singur dor”: organizarea anuală la Vlădeni a unui simpozion internaţional ori a unei şcoli de vară a cărei temă să fie opera Părintelui Stăniloae şi care să reunească nume prestigioase ale teologiei autohtone şi internaţionale, sub înaltul patronaj al Prea Fericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.









Despre încărcătura de emoţie a acestei zile, ziua în care Părintele Stăniloae s-a întors acasă, nimeni nu poate vorbi mai cu îndreptăţire decât fiica Părintelui, d-na Lidia Stăniloae, ale cărei rânduri evocatoare se citesc cu emoţie într-una dintre încăperile casei, în vreme ce vocea celui mai de seamă teolog al veacului trecut, te învăluie molcom purtându-te pe aripi de dor:

„Acasă”, cuvânt care ne aduce uneori lacrimi în ochi. Care dă fiecăruia sentimentul unicităţii. Fiecare om este unic, viaţa ne arată că acesta este marele adevăr al fiinţei umane pe care ni l-a rânduit Dumnezeu în Atotputernicia Sa. „Acasă”, coordonată a unicităţii mai mult decât o localizare în spaţiu şi timp, legată de geografie spirituală, care, fără doar şi poate, îşi pune amprenta pe ceea ce suntem, pe ceea ce aspirăm a fi.

Locul unde ne-am născut, locul unde trăim, unde suntem legaţi de prezenţa fizică sau în duh a celor pe care a celor pe care îi iubim, de amintiri. Ele sunt prezente în noi, uneori clare, alteori uitate, dar actuale printr-o memorie a sentimentelor. Căci memoria sentimentelor, a trăirilor intense de odinioară, este totdeauna mai durabilă decât cea a evenimentelor precise, al căror detalii, încă vii, aparţin totuşi trecutului... Memoria sentimentelor o trăieşti azi, o trăieşti totdeauna. Poate ca o reparaţie pe care timpul consideră că ne-o datorează, tocami pentru că nu o cruţă cu tăvălugul lui necruţător...

Vlădeni, acel „acasă” al meu, mai mult decât oricare altul, dăruit mie de copilărie, de vremea când ştiam că viaţa nu poate fi decât frumoasă, pentru că eram apărată, ocrotită, ca într-o poveste care se termină totdeauna fericit, în care binele învingea totdeauna. În care irealul se amesteca cu realitatea, cu prezenţa părinţilor mei, cu universul meu, cu tot ceea ce se întâmpla pe lume. Când întâmplările zilnice erau evenimente ce alcătuiau micul senzaţional cotidian, netulburat de nici un nor, de nici un întuneric [...] Intram într-o altă lume în care domneau alte legi, o altfel de existenţă, în care timpul renunţase să mai existe. Ca şi seara, când ne întorceam de la câmp în carul înalt cu fân, clădit cu măiestrie de tata şi tuşica, şi priveam cerul plin de stele, ceea ce ne făcea cumva să înţelegem cum ar putea arăta înfinitul însuşi. Tata îl citea pe Pascal, căruţele veneau în şir, legănându-se, unele după altele ca un cârd de păsări uriaşe ce se îndreptau spre o margine necunoscută a orizontului. Toate contururile se estompau lăsându-ne să bănuim că am nimerit într-un tărâm fermecat pe care numai acolo îl puteai găsi.

Acesta era acasă al nostru: o realitate dincolo de realitate. Aşa a rămas, cu amintirile şi chipurile celor dragi, pe care îi iubim şi ne iubesc şi de dincolo, ne privesc de acolo cu dragoste, se bucură de bucuriile noastre, se întristează de tristeţile noastre. Un acasă care ne însoţeşte toată viaţa, colorând-o, şi ajutându-ne să înţelegem mai bine unicitatea fiecărui suflet nemuritor (LIDIA STĂNILOAE, 2009).



Cei care trec prin Vlădeni pe şoseaua ce leagă Braşovul de Făgăraş pot vizita Casa Memorială „Dumitru Stăniloae”, un loc binecuvântat, aflat la câţiva zeci de metri de şoseaua naţională. Părintele Paroh Ionuţ Ilea le va fi ghid destoinic (tel. 0741/031534, 0723/838933).

LA ÎNTÂLNIRILE DE PESTE VEAC ALE PESCARILOR DE OAMENI

“Au prezentul nu ni-i mare?”
(M. Eminescu, Scrisoarea a III-a)

„Unde locuieşti?”, aşa l-a întrebat pe Hristos, Andrei (andros-bărbat) cel din Betsaida Galileii, fiu al lui Ionà şi ucenic al lui Ioan Botezătorul. „Vino şi vezi” – i-a răspuns Mântuitorul (Ioan 1, 39). Şi tânărul pescar l-a urmat, atras în mreaja tainică a acelui „străin” care tocmai se botezase în apa Iordanului şi care îl va face, aşa cum a promis, „pescar de oameni”(Matei 4, 19). A fost martor la alegerea celorlalţi apostoli. A lăcrimat la vestea uciderii primului său învăţător duhovnicesc, Ioan Botezătorul. S-a întristat la Cina cea de Taină. A fost adânc îndurerat când Iisus Hristos a fost trădat. La judecata Mântuitorului era afară, în curtea pretoriului, împreună cu Ioan. A stat lângă Crucea de pe Golgota. A plâns la punerea în mormânt. Iar în seara de după dimineţa Învierii s-a numărat printre cei în mijlocul cărora s-a arătat Mântuitorul spunându-le „Pace vouă!” (Ioan 20, 19). Acea bucurie a Învierii avea să o împărtăşească pretutindeni, iar Înălţarea Domnului îi va desluşi puterea de neânţeles a mrejei ce l-a cuprins, atunci, la început, făcându-i-o acum pe înţeles. „Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi...”(Coloseni 1,26). Mai târziu, prin tragere la sorţi, tânărului pescar din Betsaida Galileii i-a fost rânduită spre propovăduirea Cuvântului, o provincie mai puţin cunoscută în antichitate, Scytia Minor, ţinutul Dobrogei de azi. O tradiţie pioasă aminteşte de un sălaş al Sfântului Apostol Andrei dintr-o peşteră de pe Valea Casimcei, apoi la grotele de la Murfatlar (Basarabi), unde se află faimoasele biserici rupestre, iar colindele ce se cântă în luna lui decembrie (luna lui „Andrea” sau „Undrea”) îl zugrăvesc ca pe acela care anunţă oamenilor darul cerului, pruncul Iisus:

„Spune, spune Moş Andrei,
Cel cu crucea cea de tei,
Cine-i, cine-i Moş Crăciun,
Moş Crăciun, cel mai bătrân?

Moş Crăciun e tatăl vostru,
E şi Dumnezeu nostru.
El a făcut şi pe pom
Şi pe capră şi pe om

....................................

Ţa, ţa, ţa, Căpriţă ţa,
Trece-mă şi Dunărea.
Ca să afle Dacia
Că s-a născut Mesia..."

Tânărul pescar de odinioară, prins în mreaja Tainei lui Hristos la apa Iordanului, ajuns el însuşi după o vreme pescar de oameni în ţinuturi de legendă, va trece Dunărea în aceste zile ale sfârşitului de an 2008, ca să-şi afle răgaz la tâmpla celui ce i-a purtat numele îngeresc prin vremi, adăugându-l el însuşi jertfă pe scaunul vechii Mitropolii de Transilvania: Andrei Şaguna.
Pornind aşadar din cel mai cunoscut sălaş al său, Peştera Sfântului Apostol Andrei de lângă localitatea dobrogeană Ion Corvin, purtat de preoţi şi monahi, în fruntea cărora se va afla Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, Andrei Apostolul va lua calea tocmai dincolo de munţi, în ţinutul Transilvaniei spre a se întâlni cu Andrei Mitropolitul, la două veacuri de la naşterea acestuia, ca semn al unităţii de credinţă şi de neam, întru neuitarea idealului de unitate naţională împlinit într-un 1 decembrie 1918. Pe calea ce leagă ţinuturile dintre marea cea mare şi munţii ce ne-au fost odată amară piatră de hotar, Andrei Apostolul va fi însoţit de osemintele nestricăcioase a doi mari creştini, Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul, descoperite la începutul acestui veac pe şantierul arheologic al Cetăţii Halmyris, între Murighiol şi Dunavăţ.

În acele părţi ale Dobrogei, undeva pe la anii 298-303, ori poate mai curând, în vremea persecuţiilor împăratului Diocleţian, cei doi au pătimit şi în cele din urmă au primit moarte martirică. Cea mai veche colecţie de acte martirice, „Acta Sanctorum”, iniţiată de un iezuit olandez (Jean Bolland), descrie suferinţele lor în amănunt. Aşadar, începătorul creştinismului autohton însoţit de începătorii martiriului creştin din ţinuturile de la margine de mare ale Dobrogei, vin în aceste zile în zidirile creştine de dincolo de munţi ce poartă în vecie pecetea Mitropolitului Andrei, la rându-i un începător.

„Începător a toate”, aşa i s-a spus lui Andrei Şaguna. Ani după ani, secole de-a rândul, ca într-un coşmar ce părea că nu are sfârşit, Transilvania a rezistat tuturor prigonirilor şi încercărilor care i-au pus în cumpănă limba şi credinţa. Şi-atunci când totul era pierdut, când sfârşitul părea să se apropie inexorabil, atunci s-a ivit Şaguna. Mitropolitul Andrei un om la răscruce de vremi, asemeni celui al cărui nume sfânt i-a fost dat la călugărie, Andrei Apostolul, venit şi el la răscrucea timpului, când Vechea Lege se sfârşea în începutul Legii Celei Noi. Mitropolitul a ştiut să reaprindă flacăra nădejdii în sufletul celor care la ei acasă erau trataţi asemeni unor străini lipsiţi de drepturi. Când ardelenii l-au avut pe Horea şi ai săi, li s-a înăbuşit izvorul, iar dacă l-au avut pe Iancu l-au silit la ani îndelungaţi de însingurare, cântând pribeag din fluier. Până aproape de pierderea minţilor. Până la nebunie. Până la dispariţie. Dar a venit Şaguna. În urma sa aveau să răsară şcoli, gimnazii, facultăţi, tipografii, publicaţii, cărţi în limba română, abecedare, manuale de teologie, o nouă catedrală la Sibiu. Biserica însăşi avea să se organizează după un statut alcătuit de el, statut ce-avea să intre în istorie. „Unde locuieşti?”, poate că-l va întreba Mitropolitul pe Apostolul sosit acum din depărtări. „Peste tot acolo unde Hristos rămâne viu în inimile celor care n-au ostenit să creadă-n Înviere”, îi va răspunde cel dintâi chemat a fi pescar de oameni. „Iar Taina mrejei începuturilor se află acolo, în adâncimile de necuprins, izvodite de Cel al cărui Duh şi-a-ntins odinioară aripile de păzitor deasupra apelor...”.

Şi totuşi, la întâlnirile de peste veac ale pescarilor de oameni, astăzi, când Andrei Apostolul şi Andrei Mitropolitul se vor lăsa cuprinşi de îmbrăţişarea liturgică a veşnicului acum în cetatea creştină de la poalele Tâmpei, loc de ctitorie al primei şcoli în limba română şi locul unde, dacă-ţi laşi pleoapele să cadă, mai poţi încă afla, cu ochii minţii, urmele paşilor lui Anton Pann, cântăreţul veşnic sărac şi îndrăgostit de la biserica Sfântul Nicolae din Şchei, astăzi aşadar, privind cu sfială printre genele abia întredeschise temător, înspre lumea pe care laolaltă o alcătuim, nu se poate să nu simţi nevoia să scrâşneşti, dureros, oricât ai vrea să uiţi, laolaltă cu Eminescu, cel ce-a văzut odinioară în Şaguna, omul politic până-n tălpi:

„De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...”

Răzvan Ionescu

Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului

CASA PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE

În ziua de vineri 18 noiembrie 2005 publicam în Suplimentul Aldine al cotidianului "România liberă" reportajul intitulat "La Vlădeni de ziua Părintelui Stăniloae" unde arătam starea deplorabilă în care se afla casa părintească a acestuia, lăsată prin testament Parohiei Vlădeni, aşadar patrimoniului Bisericii Ortodoxe Române. Fotografiile vorbesc de la sine despre cum arăta casa atunci...







În urma articolului apărut în "România liberă", în vara anului 2006 au început lucrări temeinice de reparare a micuţei clădiri. Din nefericire banii s-au terminat repede... iar lucrările au fost abandonate. Timp de două ierni, 2006 - 2007 şi 2007-2008, casa a rămas aşa cum se poate vedea în fotografiile de mai jos:





Între timp preotul Radu Ursu, sub "păstorirea" căruia casa ajunsese sufocată de praf şi fire de paianjen, s-a eliberat de parohia şi de lucrările de reparaţie ale casei (oricum sistate din pricina lipsei banilor) şi a migrat spre locuri cu climă mai caldă, adică în Spania. De curând, noul paroh de la Vlădeni a reluat, odată cu lucrările de reparaţie la acoperişul bisericii parohiale, şi lucrările de restaurare a casei Părintelui Stăniloae, astfel încât, cu chiu cu vai astăzi, în pragul iernii 2008-2009, lucrările au ajuns în acest stadiu:



Peste câteva zile se împlinesc 3 (trei) ani de la apariţia reportajului din Suplimentul Aldine... în care scriam că "numai municipiul Braşov numără aproximativ 60 de parohii, cu unul, doi sau chiar mai mulţi slujitori. Dacă fiecare parohie (n-am spus fiecare preot) ar contribui lunar cu 500.000 de lei vechi, socotiţi vă rog dumneavoastră, ce sumă s-ar putea aduna pentru reparaţiile casei, ba chiar şi a unei eventuale retribuţii cuvenite unui minim personal de întreţinere. Am convingerea că preoţii braşoveni vor reacţiona pe măsura solidarităţii ardelene şi a prestigiului cu care Andrei Şaguna le patronează slujirea. Sunt 28 de kilometri până la Vlădeni. Se pot convinge cu ochii lor de tristeţea care a cuprins locul de unde a plecat cel cu a cărui operă, fiecare ne precipităm în a ne legitima doct sau semi, cunoştinţele teologice. Vor vedea cum casa Părintelui, e o casă micuţă, modestă, nu mult diferită de demensiunile bojdeucii lui Creangă din Ţicău"...


AU TRECUT DE ATUNCI 3 ANI! ORICE CUVÂNT E CA O RANĂ VIE!

Răzvan Ionescu

MESAJUL ÎNTÂISTĂTĂTORILOR BISERICILOR ORTODOXE, Fanar, 9-12 octombrie, 2008

Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

Întrunirea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe în perioada 9-12 octombrie la Constantinopol/Istanbul a fost convocată de Patriarhia Ecumenică în cadrul manifestărilor anului 2008 consacrat Sfântului Apostol Pavel. Cu toate că anul exact al naşterii Sfântului Apostol Pavel nu este cunoscut, Patriarhia Ecumenică, care îi datorează atât de mult acestui corifeu al Apostolilor şi „vas ales” al lui Hristos (FA 9, 15), întemeietor al Bisericilor aflate azi în cadrul Patriarhiilor şi Bisericilor Autocefale din Asia Mică, Antiohia, Cipru şi Grecia, consideră în mod convenţional că anul naşterii lui ar fi 8 după Hristos, adică acum două mii de ani. Pentru întrunirea Întâistătătorilor, aflată sub semnul jubileului paulin, învăţătura Apostolului neamurilor nu priveşte doar trecutul, ci are în mod continuu importanţă şi actualitate pentru reflecţia asupra unităţii Bisericii, ai cărei purtători şi păstrători au fost învredniciţi prin harul lui Dumnezeu să fie episcopii. Reuniunea sau sinaxa periodică a primaţilor Bisericilor Ortodoxe este o iniţiativă a Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I atât pentru a oferi prilejul manifestării unităţii Bisericii, cât şi pentru a obţine un consens al Bisericilor locale asupra unor subiecte legate de actualitatea imediată. Întrunirile de până acum au avut loc în 1992 (Fanar), în 1995 (Patmos), în 1998 (Sofia), în 2000 (Ierusalim, Constantinopol şi Niceea Bitiniei) şi în 2005 (Fanar).

Invitaţiei adresate de Patriarhia Ecumenică în acest an i-au răspuns: Patriarhul Teodor al Alexandriei (Egipt), Patriarhul Ignatie al Antiohiei (Damasc, Siria), Patriarhul Teofil al Ierusalimului şi Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei (Rusia), Arhiepiscopii Hrisostom al Ciprului, Ieronim al Atenei şi al întregii Grecii, Atanasie al Tiranei şi al întregii Albanii, Hristofor al Cehiei şi Slovaciei, Leon al Finlandei, precum şi mitropolitul Ştefan al Talinnului şi al întregii Estonii. Bisericile Ortodoxe din Serbia, România, Bulgaria, Georgia şi Polonia au fost reprezentate de către delegaţii episcopale. Cu ocazia acestei reuniuni a fost elaborat un document în 13 puncte, citit solemn la finalul Sfintei Liturghii săvârşite împreună de Primaţi şi reprezentanţii lor în catedrala patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar în dimineaţa zilei de duminică 12 octombrie.

Ca adevăraţi „slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor Lui”(cf. 1 Co 4, 1), Întâistătătorii şi reprezentanţii Sfintelor Biserici Ortodoxe enumeră în mesajul-document elaborat, a cărui traducere din limba greacă urmează mai jos, câteva puncte care vizează agenda viitoare a fiecărei Biserici Ortodoxe locale:

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

1. Prin Harul lui Dumnezeu, Întâistătătorii şi Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale s-au reunit din data de 10 până în 12 octombrie 2008 la Fanar la invitaţia şi sub preşedenţia celui Dintâi dintre noi (gr. proedrian tou en hēmin Prōtou), a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu ocazia proclamării anului curent ca an al Apostolului neamurilor Pavel. Cu dragoste frăţească am deliberat asupra unor subiecte care preocupă Bisericile Ortodoxe şi, participând la manifestările festive prilejuite de acest eveniment, am săvârşit din nou Dumnezeiasca Euharistie în această Preacinstită Catedrală a Patriarhiei Ecumenice, azi, în data de 12 octombrie 2008, în duminica Sfinţilor Părinţi de la al VII-lea Sinod Ecumenic din Niceea. În aceste zile ne-am întărit prin adevărul darurilor purtării de grijă dumnezeieşti primite de Apostolul neamurilor, care l-au făcut minunat «vas ales» (FA 9, 15) al lui Dumnezeu şi un model strălucitor de slujire apostolică pentru trupul Bisericii. Întreaga Biserică Ortodoxă, cinstind pe Apostol pe tot parcursul acestui an de graţie al Domnului, îl propune credincioşilor săi ca model pentru mărturia contemporană a credinţei noastre tuturor «celor de aproape sau de departe» (Ef 2, 17).

2. Biserica Ortodoxă, având conştiinţa interpretării autentice a învăţăturii apostolului neamurilor, poate şi e obligată să transmită lumii contemporane nu doar învăţătura despre restaurarea în Hristos a unităţii întregului neam omenesc, ci şi cea despre lucrarea Lui globală de izbăvire, prin care sunt depăşite toate dezbinările din lume şi se adevereşte natura comună a tuturor oamenilor. De aceea, promovarea autentică a acestui mesaj de izbăvire presupune depăşirea conflictelor interne ale Bisericii Ortodoxe prin destinderea paroxismelor naţionaliste, etnofiletiste sau ideologice, deoarece numai aşa cuvântul Ortodoxiei va găsi ecoul dorit în lumea contemporană.

3. Inspiraţi de învăţătura şi lucrarea Apostolului Pavel, evidenţiem mai întâi importanţa pe care o are în viaţa Bisericii şi, în mod deosebit, în slujirea (gr. diakonian) noastră a tuturor, îndatorirea Misiunii, conform ultimei porunci a Domnului: «şi-Mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi’n toată Iudeea şi’n Samaria şi pân’la marginea pământului» (cf. FA 1, 8). Evanghelizarea, atât a poporului lui Dumnezeu, cât şi a celor care nu cred în Hristos, constituie una dintre cele mai înalte îndatoriri ale Bisericii. Această îndatorire nu trebuie să se realizeze în mod agresiv sau prin diverse forme de prozelitism, ci în iubire, smerenie şi respect faţă de identitatea fiecărui om şi faţă de specificul cultural al fiecărui popor. La această strădanie misionară e nevoie să participe toate Bisericile Ortodoxe în respectarea rânduielii canonice.

4. Biserica lui Hristos îşi exercită azi această slujire într-o lume în rapidă schimbare, care devine tot mai mult interdependentă datorită comunicării şi dezvoltării mijloacelor de comunicare şi a tehnologiei. Creştinii constată că originea acestei situaţii este îndepărtarea omului de Dumnezeu. Nici o schimbare a structurilor sociale sau a regulilor de comportament nu sunt apte să vindece această situaţie. Biserica arată permanent că păcatul poate fi biruit doar prin conlucrare (gr. synergasia) între Dumnezeu şi om.

5. În aceste împrejurări, mărturia actuală a Ortodoxiei despre problemele tot mai grave cu care se confruntă omul şi lumea devine mai imperioasă, nu doar prin evidenţierea cauzelor menţionate, ci şi prin înfruntarea directă a efectelor tragice şi a consecinţelor lor. Numeroase contradicţii naţionaliste, filetiste, ideologice şi religioase alimentează permanent confuzii primejdioase referitoare nu doar la unitatea de netăgăduit a neamului omenesc, ci şi la relaţia omului cu creaţia dumnezeiască. Sfinţenia (gr. hierotēs) persoanei umane este pusă la colţ de revendicările parţiale ale «individului», pe când relaţia acestuia cu restul creaţiei este supusă bunului său plac utilitarist şi abuziv. Aceste scindări ale lumii aduc cu sine inegalitatea nedreaptă în participarea oamenilor şi a popoarelor la bunurile Creaţiei; îi lipsesc pe milioane de oameni de la bunuri primare şi conduc la extenuarea personalităţii umane; provoacă emigrarea în masă a populaţiilor, suscită conflicte şi discriminări pe criterii naţionaliste, religioase şi sociale, şi distrug coeziunea tradiţională interioară a societăţilor. Aceste consecinţe sunt extrem de împovărătoare, deoarece sunt strâns legate de distrugerea mediului înconjurător şi al întregului ecosistem.

6. Creştinii ortodocşi împart cu alţii, oameni religioşi sau nu ai planetei, responsabilitatea pentru criza actuală, deoarece s-au complăcut în mod nechibzuit cu excesul liberului arbitru al omului, fără confruntarea credibilă a acestuia cu cuvântul credinţei. Prin urmare, au şi ei în cel mai mare grad obligaţia de a lua parte la depăşirea dezbinărilor lumii. Învăţătura creştină despre unitatea ontologică a neamului omenesc şi despre sfinţenia creaţiei este exprimată ca atare de întreaga taină a lucrării mântuitoare a lui Hristos şi constituie baza hermeneuticii relaţiei omului cu Dumnezeu şi cu lumea.

7. Încercările de excludere a religiei din viaţa socială constituie o tendinţă comună a multor state contemporane. Principiul laicităţii statului poate fi păstrat, însă este inacceptabilă interpretarea acestuia ca excludere radicală a religiei din toate celelalte sfere ale vieţii unui popor.

8. Diferenţele dintre bogaţi şi săraci se accentuează dramatic datorită crizei economice, care este de obicei rezultatul poftei nebune de câştig al factorilor economici şi al activităţii economice denaturate, care, lipsită de sensibilitate şi de dimensiunea umană, nu slujeşte în cele din urmă necesităţile reale ale omenirii. O economie sănătoasă este aceea care îmbină eficienţa cu dreptatea şi solidaritatea socială.

9. În privinţa relaţiilor dintre credinţa creştină şi ştiinţele pozitive, Biserica Ortodoxă nu evită să urmărească protejarea progresului cercetării ştiinţifice şi să ia parte la orice interogaţie ştiinţifică. Conform concepţiei ortodoxe, libertatea cercetării constituie un dar oferit omului de Dumnezeu. În acelaşi timp, însă, odată cu acest consimţământ, Ortodoxia evidenţiază pericolele care se ascund în spatele anumitor realizări ştiinţifice, limitele cunoaşterii ştiinţifice şi existenţa unei alte «cunoaşteri» care nu este de competenţa domeniului ştiinţific. Această cunoaştere se dovedeşte a fi în multe feluri necesară pentru definirea corectă a libertăţii şi pentru valorificarea roadelor ştiinţei prin limitarea egocentrismului şi respectarea valorii persoanei umane.

10. Biserica Ortodoxă consideră că nu e permis ca progresul tehnologic şi economic să conducă la distrugerea mediului şi la epuizarea roadelor naturii. Lăcomia, prin satisfacerea poftelor materiale, conduce la sărăcirea sufletului omului şi a mediului. Nu trebuie trecut cu vederea că bogăţia naturală a pământului nu este doar proprietatea omului ci, în primul rând, creaţia lui Dumnezeu: «Al Domnului e pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într’însa» (Ps 23, 1). Trebuie să amintim că nu doar generaţia de azi, ci şi cele de mâine au dreptul la bunurile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul.

11. Sprijinind cu fermitate toate eforturile de pace şi de soluţionare dreaptă a conflictelor care apar, salutăm poziţia avută de Bisericile Rusă şi Georgiană şi cooperarea lor fraternă pe durata recentului conflict militar. În acest fel, cele două Biserici împlinesc îndatorirea de a sluji împăcarea. Sperăm că eforturile reciproce vor contribui la depăşirea urmărilor tragice ale operaţiunilor militare şi la reconcilierea grabnică a popoarelor.

12. În confuzia crescândă a epocii noastre, instituţia familiei şi a căsătoriei se confruntă cu o criză. Biserica, în duhul înţelegerii noilor şi complexelor relaţii sociale, trebuie să caute moduri de asistenţă duhovnicească şi în general de susţinere a tinerilor şi a familiilor cu mai mulţi membri. Ne îndreptăm atenţia în mod deosebit spre tineri, pentru a-i chema să participe activ atât la viaţa liturgică şi sfinţitoare, cât şi în activitatea misionară şi socială a Bisericii, transferând în cadrul acesteia problemele şi aşteptările lor, deoarece ei sunt nu doar viitorul, ci şi prezentul Bisericii.

13. Întâistătătorii şi reprezentanţii Sfintelor Biserici Ortodoxe, având deplina încredinţare a gravităţii problemelor amintite şi străduindu-se să le rezolve ca „slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor Lui” (1 Co 4, 1), proclamăm din acest sediu al Bisericii celui Dintâi Tron (gr. tēs edras tēs Prōtothronou Ekklēsias) şi reafirmăm:

a). Poziţia fermă şi datoria de a păstra unitatea Bisericii Ortodoxe în «credinţa care odată pentru totdeauna le-a fost dată sfinţilor» (Iuda 3) Părinţilor noştri, în Dumnezeiasca Euharistie comună şi păstrarea fidelă a sistemului canonic de administrare (gr. diakyberniseōs) a Bisericii, prin reglementarea în duhul iubirii şi al păcii a oricăror probleme care pot să survină în relaţiile dintre noi.

b). Voinţa noastră de a vindeca cât se poate de repede orice anomalie canonică provenită din conjuncturi istorice şi nevoi pastorale, ca în aşa-zisa Diasporă Ortodoxă, sfârşind orice abuz al unei influenţe străine eclesiologiei ortodoxe. În acest sens, salutăm iniţiativa Patriarhiei Ecumenice de a convoca pe această temă, ca şi în vederea continuării pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod, Conferinţe Panortodoxe în anul care urmează 2009, în cadrul cărora, conform regulii şi practicii valabile înaintea Conferinţelor Panortodoxe de la Rodos, va invita toate Bisericile Autocefale.

c). Dorinţa noastră este ca, dincolo de orice dificultăţi, să continuăm dialogurile teologice cu ceilalţi creştini, precum şi dialogurile interreligioase, îndeosebi cu Iudaismul şi Islamul, constatând că dialogul este singura modalitate de rezolvare a divergenţelor dintre oameni, în special într-o epocă precum cea contemporană în care dezbinări de tot felul, inclusiv cele în numele religiei, ameninţă pacea şi unitatea oamenilor.

d). Sprijinirea iniţiativei Patriarhiei Ecumenice, ca şi a altor Biserici Ortodoxe, de ocrotire a mediului înconjurător. Criza ecologică actuală, datorată şi unor cauze spirituale şi morale, stabileşte în mod imperios datoria Bisericii de a-şi asuma, prin mijloacele duhovniceşti de care dispune, protejarea creaţiei lui Dumnezeu de consecinţele avidităţii umane. De aceea, reconfirmăm stabilirea zilei de 1 septembrie, prima zi a anului bisericesc, ca zi de rugăciuni speciale pentru ocrotirea creaţiei lui Dumnezeu, şi sprijinim introducerea subiectului referitor la protejarea mediului înconjurător în activitatea catehetică, de propovăduire şi în general pastorală a Bisericilor noastre.

e). Hotărârea de a considera o acţiune necesară constituirea unei Comisii Interortodoxe de studiere a problemelor de bioetică, referitor la care lumea aşteaptă o luare de poziţie a Ortodoxiei.

Pe acestea le adresăm poporului Ortodox de pe tot pământul (gr. ton ana ton kosmon) şi întregii lumi (gr. oikoumenē), şi ne rugăm „iară şi iară” pentru ca pacea, dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu să triumfe în cele din urmă în viaţa oamenilor. «Iar Celui ce, potrivit puterii care lucrează în noi, poate face cu mult mai mult decât tot ceea ce noi cerem sau gândim, Lui fie-I slava în Biserică şi întru Hristos Iisus, în toate neamurile din veacul vecilor!» (Efeseni 3, 20-21). Amin.”

Prezentare şi traducere
din limba greacă de Florin-Cătălin Ghiţ

Intrarea în sediul Patriarhiei Ecumenice din Fanar, Constantinopol

Text preluat din Revista RENAŞTEREA (editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului), Anul XIX, serie nouă, octombrie, 2008.