11 decembrie 2009

NU ŞTIAM CĂ DOARE AŞA!

Se pare că unii dintre (cei câţiva) cititori constanţi ai acestui (cvasi-abandonat) blog sunt surprinşi (neplăcut) de vehemenţa şi radicalismul tonului meu în legătură cu peripeţiile electorale din această ultimă perioadă. Din preţuire pentru ei le răspund acum doar lor, nu şi celor care se visează anonimi şi mă asaltează cu invective în scris, ori telefonic prin viu grai, dealtfel perfect consecvenţi stilistic cu ameninţările dintr-un iunie 1990. Acestora din urmă le spun doar atât: „mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi” (desigur, telefonic vor avea parte, ca şi până acum, de dezvoltări mult mai sprinţare şi mai policrome). Aşadar:

1. Cine a citit textele mele publicate începând cu anul 2005 în „Averea” sau „Ziua”, ca şi volumul de scrieri apocrife „România şi Julieta la fix”, apărut în anul 2007 la editura „Curtea veche”, din textele publicate în „Gazeta de Transilvania”, dar şi din câteva dintre postările anterioare de pe acest blog, a putut lua la cunoştinţă că opiniile mele în legătură cu Traian Băsescu au fost şi rămân aceleaşi (bunăoară încă din septembrie 2005 când spuneam despre respectivul că, „...el e jupânul şi tătucul. Noi, ţeapa şi ruşinea. În curând nu o să mai vrea Bucureştiul ci Târgoviştea. Nu vă grăbiţi, la cetatea de scaun şi la statutul ei voievodal mă refer” – este doar un insignifiant exemplu). Tot acolo se află şi opiniile despre Mircea Geoană. La fel de neschimbate. Mai mult decât atât, unii dintre apropiaţii mei care se află astăzi în preajma lui Traian Băsescu îmi ştiu vehemenţa constantă şi deloc şoptită faţă de „caz”. Am evitat să mă pronunţ în scris faţă de gudurările lor prezidenţiale, pentru că le preţuiesc mai mult prietenia şi competenţele culturale decât rătăcirile. Câteodată tăcerea e un semn de delicată tandreţe. Şi încă: alţi câţiva apropiaţi ştiu tot atât de bine că în 2004 nu am votat cu TB din aceleaşi motive. Dar nici cu Adrian Năstase. Am anulat votul, punând ştampila pe amândoi. Cei 5 ani de mandat ai preşedintelui în exerciţiu mi-au întărit convingerile şi mi-au amplificat vehemenţa. Prin urmare, nu văd de ce atitudinea mea publică a devenit (abia) acum o surpriză, fie ea şi neplăcută.

2. Din motive personale pe care nu am de ce să le dezvolt aici, aproape că am abandonat acest blog încă din vară, postând abia la 3 septembrie un text legat de restaurarea casei Părintelui Stăniloae a cărei degradare tot eu o semnalasem într-un reportaj în „România liberă” din noiembrie 2005. Apoi, nu am mai scris nimic pentru că mi-am propus să nu mă amestec în ceea ce se întâmpla şi am constatat cu bucurie că şi alţi prieteni de drum aleseseră o conduită asemănătoare. Postarea mea din 3 decembrie (dealtfel prima după 3 septembrie), intitulată „Scrisoare Doamnei Maria Băsescu” (de fapt în cea mai mare parte a ei o reeditare a unei mai vechi epistole adresată preşedintelui, publicată pe acest blog sub titlul „Sunt tâmpit, dar mă tratez” încă din 18 iunie a.c.) ca şi cele câteva postări ulterioare au fost pricinuite tocmai de ieşirea din această conduită comună a prietenului R.C. care spre surpriza mea (la fel de neplăcută) a ales să iasă dintr-o tăcere ce mi-o închipuiam comun asumată, postând la 2 decembrie textul „S.O.S. – Electorale de la Sibiu”). De altfel codicilul textului meu conţine trimiteri limpezi în acest sens.

3. Spre deosebire de acum 5 ani când am anulat votul (nu mi-am permis niciodată să nu mă duc, pentru că nu vreau să mi se folosească absenţa), de astă dată am votat cu Mircea Geoană. Cum?! – veţi spune sufocaţi de indignare - dumneata, teolog, ai votat cu stânga (Geoană) şi nu cu dreapta (Băsescu)?!!! DA, vă răspund. Încerc pe cât posibil să nu fiu nici de dreapta, nici de stânga (de asta m-am extras din orice proiect post-decembrist care risca să alunece în politic). În primul rând că Băsescu nu are absolut nimic de-a face cu dreapta, ci doar cu patologia schimonosită a unui bolnav după putere. Cu orice preţ. Iar Geoană săracu’ are mari probleme de caracter şi de orientare. Apropos, v-aţi gândit puţin la morfologia verbului „a (te) orienta”? Apoi, a defini creştinul ca fiind exclusiv de dreapta, mi se pare o eroare la fel de mare cum l-ai trimite exclusiv la stânga, la centru ori la stânga-dreapta-mprejur! Creştinul (care este din lume fără să fie al lumii) ar trebui să urmeze Evanghelia. Evanghelia care cuprinde şi nu desparte. Atent la Împărăţia care va să vină (şi care nu este din lumea aceasta), el nu întoarce spatele acestei lumi, ci încearcă ca încă de aici să îşi câştige cu preţul vremelniciei, veşnicia. Faţă de statul secular îngăduit de Dumnezeu ca o realitate trecătoare (rău necesar), el nu se manifestă obedient şi supus, ci numai aparent ca un plătitor de taxe disciplinat către această entitate îngăduită deocamdată de Dumnezeu, entitate care are menirea de a menţine ordinea, evitând anarhia: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului (adică moneda pe care Cezarul îşi imprimă chipul) şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Ei, aici e aici! În subtextul celei de a doua afirmaţii se află cheia care lasă loc să desluşeşti felul în care te comporţi în faţa primejdiei totalitară. Limita. Adică, atunci când această putere seculară (reprezentată de un Cezar) căreia eu îi plătesc taxe şi îi respect legile, îşi depăşeşte limitele şi vrea să ia în stăpânire şi ceea ce în virtutea unui drept natural aparţine lui Dumnezeu, arogându-şi astfel puteri discreţionare, atunci eu trebuie să mă împotrivesc, mărturisind public ceea ce gândesc, dar-atenţie!, nici chiar în cazul acesta, al unui pericol totalitar iminent, nu îmi este îngăduită vreo acţiune prin forţă! Prin urmare, m-am exprimat ÎMPOTRIVA acestui fenomen şi a acestei tipologii discreţionare a DERBEDEULUI NAŢIONAL sau a victoriei OMUL NOU, pe care o reprezintă Traian Băsescu, mult mai primejdioasă decât năuceala cu ghivent a celuilalt. Veţi spune că povestea cu „Zeus” e o glumă. E treaba şi dreptul vostru! La urma urmei e şi aici ceva din expresia perpetuă (şi nepotrivită după părerea mea) a melancoliei autohtone, ca să nu zic prost înţeleasă tradiţie, după un Vodă! Din păcate, întreg parcursul acestui caz patologic - numit Traian Băsescu - din contemporaneitatea noastră (şi nu mă refer aici doar la cei 5 ani din urmă) desenează în tuşe groase, caracteristicile cuiva care are urgentă nevoie de medic.


4. Suntem astăzi, după 20 de ani aici, pt. că nu am înţeles „floriile” noastre din decembrie 1989. La fel cum nimeni (nici chiar ucenicii săi) nu l-a perceput pe Hristos decât ca pe un personaj politic, singurul în stare să dea peste cap un sistem totalitar. „Vom muri şi vom fi liberi” – expresia miracolului dintr-un profund mesaj hristic pus de suflarea Duhului peste noapte în gura unor copii care nu studiaseră religia în şcoală, n-a fost perceput ca urgenţă a unei reforme morale a societăţii, ci doar ca salvare, mântuire exclusivă a ei prin politic. Astăzi avem ceea ce ce se vede. Din punctul meu de vedere tot, dar absolut tot, ceea ce am scris mai înainte rămâne valabil. Şi voi continua să o spun: Traian Băsescu reprezintă cea mai mare primejdie post decembristă a României de astăzi! Iar felul în care va eşua la un moment dat, fiecare cu Târgoviştea sa, mai devreme sau mai târziu (sigur, nu peste 5 ani), va avea pentru noi toţi repercusiuni greu de evaluat acum. Nemaivorbind că va reuşi să compromită definitiv dreapta (pe care şi-o asumă ca un impostor de meserie ce se află), dreaptă care, vorba lui Caţavencu, ca şi „munca, travaliul, în ţărişoara noastră lipseşte cu desăvârşire”. Iar toată găinăria asta de acum cu furtul, frauda, etc. este total lipsită de haz. Au furat unii mai mult decât alţii. Punct. Ei, şi? Dacă ar fi câştigat Geoană cu 1 vot, acelaşi discurs l-aş fi avut. Ceea ce rămâne important (desigur, din punctul meu de vedere) este că o jumătate dintre noi a votat cu tipologia Băsescu. După 20 de ani. Sunt prea bătrân să mai plec şi nici nu mai am putere să explic. Nu-mi rămâne decât să supravieţuisesc. Vorba împuşcatului. Mai pun o haină în plus. Astăzi, nu-i aşa, din motive oarecum diferite. Asta e! Un fleac, m-au ciuruit! Numai că eu nu m-aş opri aici. Aş continua replica din film fiindcă se potriveşte al naibii: NU ŞTIAM CĂ DOARE AŞA!




Răzvan Ionescu

P.S. Dragă, R.C., periodic îmi spui că sunt ori "capricios", ori "dificil", dar mereu "prieten" şi "drag". Fie! Numai că, aşa cum ţi-am spus-o şi cu alte prilejuri, PRIN VIU GRAI, prietenia adevărată respiră cu ambii plămâni ai unei comunicări nemijlocite, înţelegând aici NEVOIA de a comunica direct cu celălalt. Nu numai a unuia. E-mail-ul sau SMS-ul cu urări ocazionale sau cu cereri de iertare nu ţine loc nici de tămadă la durere, nici de împreună împărătăşanie la bucurie. Dar, ce să-i faci, am învăţat să mă resemnez cu faptul că nu poţi să ceri nimănui mai mult decât simte. Şi-atunci tac şi eu ("capricios" ori "dificil"), repliat ("prompt" şi "urban")în semn de întristată încuviinţare. A vremurilor când până şi spovedania a ajuns să se facă prin fax. Cât despre “dezvăţul” nicasian, ţi-aş sugera să ieşi din univoc şi să laşi o şansă reciprocităţii.

8 comentarii:

chrisalida spunea...

Domnule Ionescu,

va rog din suflet, nu va mahniti pentru raspunsul dat mie de catre domnul Codrescu. Dansul a incercat sa-mi explice, cat mai delicat, situatia in care il pusesem de a ma lamuri cum se face ca dumneavoastra ati putut da votul taberei iliesciene. Ii spuneam in comentariul nepostat ca nu indraznesc sa va intreb pe blog, pentru ca sunt prea tulburat si nu stiu daca mi-as gasi un ton adecvat. Ce mai, eram de-a dreptul revoltat, dar in acelasi timp nu doream sa fac o gafa si sa va nedreptatesc in vreun fel printr-un ton ireverentios.
Pe scurt, mintea mea e in blocaj la acest subiect. Refuza sa inteleaga. Initial nu doream sa votez, totusi, am ales mitocanul in locul celor ce au realizat cele mai mari ”privatizari” in 3 mandate. Am ales mitocanul, pentru ca toti marii imbogatiti de azi si-au facut startul in cele 3 mandate iliesciene (sau gravitand in jurul lui Ilici). Nu am naivitatea de a crede ca am votat dreapta. Sa fim seriosi. Ambii sunt reziduri rosii. Totusi, de la mitocan, prin insasi natura lui ”reptiliana”, ma astept la o replica mai viguroasa impotriva celeilalte tabere (poate si pentru ca e ultimul sau mandat si orgolios fiind s-ar putea sa avem norocul sa-si doreasca o posteritate mai binevoitoare. sigur, sunt naiv bine). Deoarece nu putem trai utopia liderului mesianic, prefer o mana de corupti unui aparat intreg, cu ramificatii teritoriale inca incredibilie. Da, in naivitatea mea politica am impresia ca am ales raul cel mai mic.
Inca o data va cer scuze pentru a nu va fi scris din capul locului dumneavoastra. Si, in definitiv, aveti dreptate referitor la stanga si dreapta, Hristos este Vestea cea mare, Calea (de mijloc?) si e de-a dreptul copilaresc sa ne amaram in dezbateri ce nu duc practic la nicio schimbare concreta in social, doar in sufletul nostru, nascand tulburari.
O seara frumoasa si un post presarat cu bucurii duhovnicesti.

Răzvan Ionescu spunea...

Stiti, rationamentul dvs e cam asa: Tatal meu, ofiţer de cavalerie, a luptat sub comanda lui Antonescu si a fost ranit la Stalingrad. Antonescu e vinovat de crime împotriva umanităţii. Asadar, şi eu, băiatul tatălui meu, sunt vinovat în vecii vecilor! Vreţi să meditati un pic la sorgintea mondială a acestui tip de rationament?

In plus, daca mai cititi odată ceeea ce am scris, veti observa ca eu nu am ales, ci m-am împotrivit CELUI MAI AGRESIV SI MAI VICLEAN ESCROC din politica autohtonă. E o opinie cu care raman consecvent de la Ciorbea incoace.

Imi pare rau doar de acesti ani irositi. Daca am tolerat zâmbind gainăria cu "Aici sunt banii dvs.", nu vreau să-l cautionez pe acest DERBEDEU NAŢIONAL cu perspectiva unui banner pe care sa-mi scrijelească "Aici e viaţa dvs.". In rest m-am deprins cum sa supraviatuiesc. O voi face la fel ca pe vremea lui Ceausescu. Reducand drastic contactele cu realitatea toxica, inclusiv cu acest blog pe care sper să am tăria cuviincioasă de a-l expedia în eterul uitării începand cu 1 ianuarie, respectând prin tacere voinţa majorităţii.

Altminteri nu va ingrijorati. Prin opţiunea mea, sunt condamnat să iert. Nu si pe mine insumi!

P.S. Va postez greu si raspund si mai greu pentru că ori din pricina computerului meu, ori din pricina internetului, ori mai curând a faptului ca sunt un "handicapat tehnic", nu reuşesc să intru pe propriul meu blog. Ma rog, cat o mai fi de propriu...

LIDIA spunea...

Dacă nu aţi fi postat părerea dumneavoastră despre electorale, aş fi crezut că am devenit nebună. Am ţinut dintotdeauna la părerea domnului Codrescu, ba chiar am apreciat că păstrează o anume distanţă, spre deosebire de M. Neamţu, of, şi Claudiu Tîrziu, de toată maimuţăreala electorală. Dar, spre surprinderea mea, reacţia domniei sale aproape că mi-a stîrnit panica. I-am întrebat pe apropiaţi de-ai mei cum percep această inexplicabilă şi viscerală intervenţie, şi mi-au împărtăşit dezamăgirea. Păcat. Înţeleg tot mai mult cum s-a instalat comunismul, ajutat şi de minţi luminate. E trist când vezi cum oameni de dreapta ţin la doctrina lor orbeşte mai mult decît la Hristos, la persoană (nesocotind duhul Evangheliei). Dreapta, nu are cum să se reconstruiască cu asemenea atitudini, în maniera aceasta, în care practic, făcîndu-i campanie lui B., e ca şi cum ar legitima stilul Roncea ca model social. Mi-a spus odată soţul meu (mai rezervat din înţelepciune), avînd pe vremuri o simpatie faţă de legionari, cum că i-a trecut repede, după ce stînd de vorbă cu bătrînii legionari trecuţi prin închisori, aceştia numai cînd auzeau sau vorbeau de Căpitan se ridicau în picioare din respect, dar cînd vorbeau despre Hristos şi despre credinţă, rămîneau picior peste picior. Asta l-a dezgustat foarte mult: fanatismul. Acum înţeleg şi eu. Sunt pur şi simplu siderată…
Acelaşi lucru mi se întîmplă şi mie cu internetul, or fi început recensămîntul băieţii!

Răzvan Ionescu spunea...

@LIDIA

Nu aş duce lucrurile atât de departe, deşi probabil acel tip de intuiţie specific feminină v-a făcut să simţiţi cu precizie o anume primejdie cu similitudini în trecut, primejdie la care m-am gândit şi eu. Dealtfel circula şi un catren prin anii ’50, referitor la o anume dramatică continuitate, catren pe care nu vreau să-l reproduc acum. Sunt convins că soţul dvs. îl cunoaşte. Creştinătatea românească nu mai are nevoie de nici un fel suspiciune de derapaj totalitar, cu atât mai mult cu cât ea vine în acest caz din partea unui impostor agresiv care îşi asumă în chip obraznic şi primejdios dreapta. Pe urmă, în general, activismul, militantismul „cruciat” contemporan care îşi imaginează (printre multe altele) şi că poate schimba geografia, comportă anume riscuri ce pot să te conducă fatalmente mai curând spre trotuar decât spre altar.

În sfârşit, oricât de mult m-a bulversat procentul obţinut de cei care nu gândesc ca mine, vă mărturisesc că oricând aş manifesta public pentru dreptul celuilalt de a avea o părere contrară cu a mea. La urma urmei e regula elementară a democraţiei, oricât de multă durere resimt acum. Ceva din comportamentul diurn al kulturnicilor de tip nou mă face să cred însă, că reciproca nu e valabilă.

Desigur, şi eu sunt de părere că ar fi fost de preferat, o anume discreţie sau prudenţă, având în vedere calitatea ofertei electorale. Am avut senzaţia cumva că exista în acest sens o anume complicitate la o „tăcere consimţită”. Nu a fost aşa şi am reacţionat. Mă silesc să pornesc (în cazul la care ne referim) de la prezumpţia de bună-intenţie, deşi unele antecedente personale mă fac să am serioase îndoieli. Dar asta e o cu totul altă poveste. Oricum, vă mulţumesc pentru mesaj!

chrisalida spunea...

Buna seara,

domnule Ionescu, va multumesc pentru raspuns. S-o iau brusc: ma intristeaza putin paralela dumneavostra, pentru ca lasati a se intelege ca as cautiona astfel de silogisme. Pe de o parte, este vorba de a acuza un om de crime, pe care nu le-a savarsit, iar pe de alta parte eu vorbeam de o proliferare a unei mafii economice (va rog mult sa nu ma apropiati discursului vadimic). Acei imbogatiti ai Romaniei de dupa 1990 sunt bine inradacinati politic. Diferenta dintre ”derbedeul national” si Emil Constantinescu este ca primul nu a acceptat sa se recunoasca pus la pamant (evident, dintr-un orgoliu golanesc, nu-mi fac iluzii ca se crede un voda). Asistam la o bataie in plina strada intre doua bande. Sub una am avea ”liniste”, dar noi am plati taxa ”de protectie”, iar sub cealalta am avea macar iluzia libertatii. Intre taxa de protectie (adica esti liber pana unde iti spun eu) si iluzionistii libertatii... iertati-mi figura de natang... ii aleg pe cei din urma. De ce? Joaca inteligent, chiar daca machiavelic. Repet, nu-mi fac iluzii, toti fura cand ajung la putere si-si pun la adapost familiile si prietenii, dar sa nu-mi fure si iluzia libertatii, e o insulta mult prea mare. Sa fure cu cap, nu pe fata si apoi sa-mi vanda gogosi ca unui copil oligofren.
Domnule Ionescu, regret sa aud ca nu va vom mai citi de la 1 ianuarie. Sper sa reveniti asupra acestei decizii. Sunteti unul dintre putinele repere intelectuale din online. Diferenta de opinii nefacand altceva decat sa infrumuseteze aceasta aventura. Pe de alta parte insa, va inteleg perfect. Ceva pare a fi ”peste masura” in toata aceasta poveste a internet-ului, e prea mult uneori.
O seara frumoasa

Răzvan Ionescu spunea...

@Chrisalida

Nu m-ati inteles. Sa o iau altfel. Daca Iliescu e vinovat de crime, trebuie sa daram casa in care a locuit? Eu as incerca sfestanii cat mai dese... E adevarat, comunismul e lucru primejdios fiindca e versatil fiind chiar lucrarea vrajmasului, insa pe "imparatul acestei lumi" doar El il va infrange la plinirea vremii. Eu trebuie, cu gandul la adevarata Imparatie, sa ma impotrivesc si sa-i deslusesc diversele "travestiuri". Pericolul e atunci cand "diabolos" face exact ceea ce e, adica intoarce lucrurile "pe dos", inseland lumea ca rosul e portocaliu si de dreapta...

Sau altfel, mai simplu si mai scurt (desi asta cu "scurt" e un eufemism). In epoca, raspunsul natural romanesc si crestin la coordonatele cinic-apusene ale "Principelui" lui Machiavelli (pe care dealtfel si-a cladit si Liiceanu dintru inceput, acum 5 ani, argumnetele pro-Basescu)se afla in "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie".Usor de zis greu de facut. Oricum de citit si recitit. Cum am ajuns ca astazi sa ni se para natural si eficient rapelul la principiile lui Machiavelli?! Poate ca e un fel de a ne da masura reala a calitatii si autenticitatii vietii noastre crestine. Pai nu ne declaram noi umflandu-ne p(i)eptul ca suntem peste 90% crestini? Si atunci?-imi zic, cum se face ca suntem cea mai corupta tara europeana? Suntem asemeni hotului care, inainte de a talhari, isi face cruce si zice: "Doamne ajuta"! Cam asta este si TB si "lupta" lui cu mogulii. Si asa, vorba lui Tutea, se lasa popoarele inselate in istorie.

Era un banc pe vremea lui Ceausescu: un muncitor caruia tocmai i se desfacuse contractul de munca statea in mana cu cartea de munca si se uita mirat la fabricile si uzinele din jurul sau mormaind: "Pai eu, care sunt si constructor si beneficiar, producator si propietar al tuturor acestor bunuri din jurul meu... cum naiba de m-am dat singur afara?".

Va multumesc pentru gandurile bune, dar cred ca exagerati. Nu sunt si nici nu am cum sa fiu un reper, etc. Povestea cu renuntatul la blog e doar o forma de aparare in fata realitatii. Cand fratii se sfasie intre ei, e bine sa nu te mai risipesti. Iar sfasierea asta nu e de azi de ieri. Dureaza de 20 de ani. Cu teoreticieni de dreapta sau de stanga care nu inteleg ca Biserica nu are cum sa fie nici de/o parte, nici de alta, fiind doar pregustare a Imparatiei care nu e din lumea aceasta. Avem talent, avem de toate. Un singur lucru ne lipseste: CARACTERUL. Si modul in care ne raportam viata la ceea ce doar declaram periodic ca suntem: "crestini".

Lidia A. spunea...

Pentru că ati adus aminte de militantismul ,,cruciat”contemporan, da, e minunat idealul geografic şi aspiraţiile fraternale pentru visul României Mari,aşa cum odinioară se realizase la 1918 sub regele Ferdinand cu, concursul eforturilor diplomatice şi politice ale Reginei Maria, dar asta presupune acum cu mult mai mult, după tăvălugul bolşevic şi debusolanta perioadă de tranziţie decît geografia unei ţări, de a prinde într-o unitate totală de stat o populaţie neomogenă, un sistem legislativ, monetar, religios, obiceiurile, tradiţiile, orgoliile, suspiciunile. Iar istoria actuală arată că sentimentele fraternale cu toate idealurile demne de cauze comune se arată ca fiind atît de vulnerabile, de fragile. E suficient să-mi amintesc de primăvara aceasta. În Moldova de peste Prut mai ales spre partea nordică a Basarabiei, familii rupte dureros în două: studenţi aflaţi în România militînd pentru democraţie şi absorţie în U.E., iar familiile de acasă convinse de influenţele bandiţilor români care le pun în pericol ţărişoara.În realitate, suspiciunile, oprimările, bănuielile sunt mai puternice decît fraternitatea lingvistică.
În ce priveşte respectarea drepturilor democratice ale cetăţeanului din ţara noastră, sunt întru totul de acord cu dumneavoastră,numai că nu ştiu de ce am resimţit de data aceasta o agresiune,o atitudine vicioasă ,,cine nu e cu noi, e împotriva noastră”; e comunist, e scelerat, e turmentat. Şi nu pot să nu sesizez că acolo unde se face cauză de lipsa dialogului constructiv, tocmai din acea direcţie se manifestă refuzul lui. Rămîne suspendat undeva, pe un soclu atent construit.
Iar intuiţia feminină mă face să cred că oricum, România nu e condusă din interiorul ei. Băsescu sau Geoană rămîn doar o chestiune de stil sub presiunile intereselor externe.E adevărat că cerbicia băsesciană dă senzaţia unei decizii autonome.
Vă mulţumesc şi eu pentru răspunsul dumneavoastră.

Răzvan Ionescu spunea...

Cand am pomenit despre schimbarea geografiei nu am avut în vedere câtuşi de puţin Basarabia (o temă extrem de delicată şi dureroasă în care eu însumi am trăit experienţe contradictorii), ci vecinătatea cu ruşii pe care, din pricina trecutului recent, mai avem puţin şi-i scoatem şi din biblioteci! Vecinătatea asta e un dat, n-o pot schimba - în acest sens m-am referit la imposibila "schimbare a geografiei".

Revenind la "electorale" şi oarecum în continuarea dvs:

Logica discursului electoral al lui Traian Basescu traduce în limbaj politic regula “Trimisului lui Dumnezeu pe pământ” din regimul monarhic. Eu sunt trimisului Poporului, sugerează Preşedintele. Deciziile mele sunt deciziile Poporului, deci, incontestabile. Dovada? Nu iau decizii fără să îl consult. Să organizăm referendum! Iată de unde vine legitimitatea acţiunilor mele. Orice coaliţie împotriva mea înseamnă o coaliţie împotriva Poporului.

Metodele de manipulare din mesajul lui Traian Basescu sunt multiple. Logica discursului, concentrează toate acţiunile şi mesajul electoral din campanie intr-un singur paragraf: “Eu sunt şi voi rămâne Preşedintele în funcţie. Acţiunile mele sunt legitime. Eu sunt Eroul Salvator. Eu sunt Trimisul şi Aparătorul Poporului. Orice coaliţie împotriva mea înseamnă o coaliţie împotriva Poporului. Iată, aşadar, Poporul se află în pericol. Poporul are nevoie de mine pentru a fi salvat. Lupt pentru Popor. Pentru mine ” VOX POPULI, VOX DEI” este formula de conducere, este ceea ce îmi legitimează acţiunile. Nu daţi puterea celor ce nu vă respectă autoritatea, interesele şi deciziile! Alegeţi pe cel care luptă pentru voi, împotriva tuturor. ”

În plus, cine l-a votat pe Băsescu a optat (în opinia mea) pentru supravegherea vieţii personale. Pentru poliţie politică. Pentru stat poliţienesc. Mult, mult mai costisitor decât regimul parlamentar, în realitate ultimul obstacol în calea regimului personal al lui Traian Băsescu.

Mai spun odată: Băsescu e malign pt România!