Olimpic '64 -Ziua bradului de noapte
Astăzi e ziua de naştere a tatălui meu. El nu mai e. A luptat de foarte tânăr ca ofiţer de cavalerie al Armatei Române în cel de-al doilea război mondial. A fost împuşcat şi rănit foarte grav la Stalingrad. A scăpat printr-o minune. În trenul plin cu răniţi care străbătea Moldova, o soră medicală, Maica Antonina de la Mănăstirea Suzana, l-a întrebat: “Dar cu dumneata moşule, ce-au avut de te-au trimis pe front?”. Albise complet şi nu avea decât 22 de ani…
Astăzi, dacă ar mai trăi şi ar vedea România din decembrie 2009, el, împreună cu toţi camarazii lui de front ar spune că lupta lor a fost degeaba şi că omenirea nu învaţă nimic din istorie…
LOR, adică lui Mişu Bădulescu, Rică Crişan, Motto Stănculescu, Gică Dumitrescu, Milică Neneacă, Radu Ionescu şi atâţia alţii de care acum nu-mi mai aduc aminte, ori pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar şi VOUĂ celor mai tineri care încă nu aţi aflat că istoria se repetă vă trimit aceste crâmpeie din rărunchi...
Astăzi, dacă ar mai trăi şi ar vedea România din decembrie 2009, el, împreună cu toţi camarazii lui de front ar spune că lupta lor a fost degeaba şi că omenirea nu învaţă nimic din istorie…
LOR, adică lui Mişu Bădulescu, Rică Crişan, Motto Stănculescu, Gică Dumitrescu, Milică Neneacă, Radu Ionescu şi atâţia alţii de care acum nu-mi mai aduc aminte, ori pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar şi VOUĂ celor mai tineri care încă nu aţi aflat că istoria se repetă vă trimit aceste crâmpeie din rărunchi...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu