18 aprilie 2009
LOCUL
Locul către care pogorând pătrunde
Cel ce niciodată lumea n-a minţit
Zvon şi adiere, ramură pe unde
Dumnezeu a plâns lacrimă de schit
Primăvară dulce Fiul meu se duce
Ca să te întoarcă viaţă izvorând
Presimţire verde, mugure din cruce
Îndoială, spaimă, şoapte fremătând
Locul către care inima cuprinde
Necuprinsul clipei într-un plâns cuprins
Flacără de înger, vino şi aprinde
Candela privirii, pleoapei ce s-a stins
A căzut aseară din catapeteasmă
Aripa de înger, poarta spre Eden
A secat izvorul de bună mireasmă
Steaua răsărită ieri în Bethleem
Locul către care inimile strânse
Îşi ridică raza doborâtă-n praf
Să culeagă rodul trupului ce-şi frânse
Viaţa în sărutul de pe epitaf
Aşteptare dulce, Fiul meu se duce
Pe un drum de taină, strugure în teasc,
Viţă-ncolăcită, viaţă la răscruce,
Saul devenit Pavel la Damasc
Cad din cer petale pe nădejdi rotunde
Lacrimă divină prefăcută-n schit
Locul către care pogorând pătrunde
Cel ce niciodată lumea n-a minţit ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
poezia este minunata, cautam un loc si locul nu mai este, il deslusim intr-un inteles, al stelelor cazute pe o margine de vis, pe o margine de lume
Trimiteți un comentariu