9 noiembrie 2008

HO CU TATA! PREŢUL VISULUI AMERICAN ŞI UMBRA LUI MARX



Pentru americani, a guverna, înseamnă astăzi a da semne acceptabile de credibilitate. Ca la reclamele publicitare. Şi se obţine acelaşi efect – adeziunea la un scenariu, oricare ar fi acesta, politic sau publicitar. [...] Totul este pe generic. Totul constă în schiţa de scenariu a performanţei şi a acţiunii; conducătorii ei trebuie să producă toate semnele lookului publicitar (Jean Baudrillard – „America”).


În seara de 4 noiembrie 2008, în Grant Park din Chicago s-au adunat aproximativ 100.000 de mii de oameni pentru a sărbători victoria alături de noul lor lider de la Casa Albă. Televiziunile ne-au arătat din Times Square imagini asemănătoare, copleşitoare, emoţionante ori de-a dreptul isterice, cu oameni de culoare plângând într-un amestec de fericire şi uimire.

Ce trebuie să fi fost în Harlem, Queens, Brooklyn sau în sud, în New Orleans, atunci când Barack Obama în vârstă de 47 de ani a apărut pe scenă înconjurat de soţia sa Michelle şi cele două fiice ale lor, Sasha şi Mali! Primele sale cuvinte ca preşedinte ales al S.U.A. au fost următoarele: “Dacă este cineva care încă se mai îndoieşte că în America totul este posibil, care se întreabă dacă visul părinţilor noştri fondatori mai trăieşte, care încă pune sub semnul întrebării puterea democraţiei noastre, în seara asta i-aţi dat un raspuns”.

Un discurs aşadar, care, chiar dacă a început prin evocarea faimosului vis american al emigranţilor de pretutindeni, a adus aminte celor cu memorie (iar lacrimile de pe obrajii ciocolatii sunt proba că ea, memoria, e suficient de vie) că pe 28 august 1963, cu prilejul unui marş spre Washington, pastorul baptist de culoare Martin Luther King jr. ţinuse la rându-i, în faţa a 250.000 de oameni, adunaţi atunci la Lincoln Memorial, un discurs faimos despre vis, discurs ale cărui cuvinte de început (I have a dream), aveau să facă înconjurul lumii:Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis ale cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: toţi oamenii sunt egali. Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii [...]. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţiune în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor [...]. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă. Aceasta este credinţa noastră. Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre [...] Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură. Pentru că dacă vom lăsa să răsune cântul libertăţii, dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu, albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”.

Martin Luther King

Nu trecuseră de-a binelea şase ani de la „I have a dream”, când, într-o zi de joi, 4 aprilie, a anului 1968, Martin Luther King a fost împuşcat mortal într-un hotel din Memphis (Tennessee). Avea 39 de ani. Avocatul său, William F. Pepper, autorul cărţii „Un act de stat. Executarea lui Luther King” este convins că asasinarea pastorului baptist a fost urmarea unei conspiraţii dintre mafie şi guvernul american (la acea dată preşedinte era democratul Lyndon Johnson, cel care ocupase fotoliul de la Casa Albă în urma asasinării lui John F. Kennedy), incomodate deopotrivă de opoziţia făţişă a liderului de culoare faţă de războiul din Vietnam. La acea oră pastorul Martin Luther King, un continuator al principiilor non-violenţei propovăduite de către Mahatma Gandhi, cerea în dicursuri publice ca societatea americană să se pronunţe împotriva războiului din Vietnam, primejduind astfel profiturile imense pe care industria de armament, electrică, farmaceutică ori marile concerne petroliere le obţineau de pe urma războiului. În cel din urmă, conform versiunii oficiale, asasinul a fost declarat un alb, provenit dintr-o familie săracă, James Earl Ray, a cărui ocupaţie predilectă era furatul maşinilor. Prieten cu Martin Luther King şi familia sa, avocatul William F. Pepper l-a intervievat pe Ray cu ajutorul unui psiholog de la Harvard, specialist în limbajul gestual, ajungând la concluzia că acesta era în realitate nevinovat. Deşi intenţionase să-l prezinte în instanţă pe Ray, nu a mai apucat s-o facă, fiindcă acesta a murit în închisoare înainte de începerea procesului. În anul 1999, Pepper reuşise să adune în jurul a 70 de mărturii privind dovada implicării în asasinarea pastorului de culoare a unor înalţi oficiali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi din Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), din Departamentul de Stat şi din poliţia din Memphis, dar şi a unor persoane implicate în crima organizată. Raportul balistic prezentat de Pepper, demonstra limpede că la asasinarea lui Martin Luther King s-au folosit proiectile specifice altor tipuri de armă decât puşca lui James Earl Ray. Cu toate că un juriu din Tennesee a validat toate aceste probe, evenimentul a rămas practic necunoscut opiniei publice, media păstrând o tăcere complice, dovedind astfel, încă odată, cât de controlată este libertatea presei în S.U.A., fapt pe care, de altfel, Aleksandr Soljeniţân îl denunţase public cu două decenii în urmă, în faimosul său discurs de la Universitatea Harvard. Cu prilejul lansării cărţii sale despre uciderea pastorului de culoare, William F. Pepper a mers mai departe pe linia teoriei conspiraţiei, arătând că există destule suspiciuni conform cărora şi alte personalităţi din epocă (John Lennon, Robert şi John F. Kennedy sau premierul suedez Olof Palme) au fost asasinate tot din pricină că s-au opus războiului. Iată că astăzi, după 30 de ani, Barack Obama împlineşte visul de egalitate în drepturi al oamenilor de culoare profeţit de Martin Luther King, câştigând alegerile şi vorbind, printre altele, şi împotriva războiului. Desigur, a făcut-o altfel decât Martin Luther King cu 30 de ani în urmă. A câştigat în faţa unui John McCain care a condus o campanie electorala nedemnă de reputaţia sa, atât în conţinut cât şi în formă. Atunci cand termini antepenultimul academia navala şi nu ai habar de economie, ai un handicap ce nu poate fi depăşit (doar) prin exemplul personal de eroism militar. Handicapul e unul intelectual. Iar intelectualul de culoare, şef de promoţie la Harvard, Barack Obama, l-a dominat pe McCain exact acolo unde experienţa ultimului ar fi trebuit să îşi spună cuvântul: stăpânire de sine în momente de criza, coerenţă cu sine însuşi, calm olimpian. Asemenea calităţi sunt rare, iar Barack Obama le-a aratat din plin. În plus, opţiunea lui Mc Cain pentru Sarah Palin ca „running mate” a redus considerabil şansele republicanilor, suficient de mici din start, prin consecinţele mandatului Bush. Tipologic Sarah Palin seamănă izbitor cu coperta albumului pesedist “Eterna şi fascinanta Românie”. Pe o pajişte ce le-ar fi făcut invidioase până şi pe văcuţele mov de la “Milka”, o ţărăncuţă cochetă cu privirea lascivă şi tenul îngrijit, lasă să-i scape de sub mâneca bundiţei un cât se poate de neaoş, tradiţional şi profund ceas “Cartier”. Câţiva nătăfleţi fără servici s-au şi năpustit imediat să ne-o arate pe zâna unei „Americi profunde” care, ulterior, prin intervenţiile sale naive, avea să se facă de râs, eclipsând până şi faimoasele „bushisme” care au făcut înconjurul lumii(din care dau aici doar două mostre): „unul dintre cele mai grozave lucruri despre cărţi este că uneori există nişte poze fantastice acolo” sau „inamicii noştri sunt inovatori şi au numeroase resurse. Ca şi noi, de altfel. Se gândesc în permanenţă la noi modalităţi de a face rău Americii şi americanilor. Ca şi noi, de altfel”. Trecând peste toate aceste neinspirate plasamente republicane care au contribuit la eşec, numai un orb sau un răuvoitor nu vede că, în tabăra cealaltă, a democraţilor, Barack Obama este, dincolo de socialismul său reşapat în conţinut, mai cu seamă un uriaş produs media, de publicitate fabricată fără greş.


E cât se poate de legitim să spui că în S.U.A. era nevoie de o schimbare. Numai că această schimbare pare a fi mai ales, una de imagine. Un miliard de dolari pentru resuscitarea unui vis. Atât au costat adunate campaniile electorale ale lui John Mc
Cain (aprox. 400.000.000$) şi Barack Obama (aprox. 700.000.000$). Un nimic faţă cifrele ameţitoare ale crizei economice pe care americanii o exportă cu îndemânare într-o Europă căzută. Pe gânduri. Un miliard de dolari să arăţi în sfârşit lumii un preşedinte „cu aură planetară”, aşa cum se precipită să patetizeze nătâng, jurnalişti de prestigiu care văd în victoria lui Barack Obama prilejul de a recomanda sapienţial şi prob creştinilor „să conştientizez mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu”. Adică, vezi mata, bobocule, sunt atât de adânc, încât reîmprospătez la anul „douămiişiopt” tema singularităţii primejdioase a antisemitismului creştin care surpă perspectiva civilizaţională a planetei! Păi, „ho cu tata!”, vorba clipului rutier! Creştinismul şi antisemitismul (dincolo de terminologia improprie) sunt incompatibili din motive care se găsesc la bibliotecă (secţia istorie), asta dacă îţi faci timp şi mai renunţi să baţi berbunca la televizor comentând orice, de la tenis până filme cu pălăria pe (pro)cap. Cât despre Iisus Hristos, El este întâi de toate Fiul lui Dumnezeu, evreu e doar pentru cei care nu cred în dumnezeirea lui, considerându-l un simplu om, învăţător, profet, ş.a.m.d., d-le Cristian Tudor Popescu! În calitate de proaspăt aspirant-consilier al creştinătăţii de pretutindeni sunteţi poftit dacă nu la biserică, atunci măcar printre picături, la bibliotecă. S-a dat drumul la citit! „Ho cu tata! Bizonunvârte roata! Mai uşor, c-o să ajungi să ne omori! Ho cu tata!”. Ceea ce rămâne însă cu adevărat îngrijorător este tocmai această „aură planetară” care i se atribuie lui Barack Obama, şi asta nu numai dinspre malurile Dâmboviţei. Şi iar îmi aduc aminte de Martin Luther King. Spre sfârşitul vieţii, el şi-a exprimat de mai multe ori temerea că visul său s-ar putea transforma într-un coşmar („nightmare”). Doar moartea l-a putut opri să ţină o predică la Ebenezer Baptist Church din Atlanta, al cărei titlu era: „De ce s-ar putea ca America să ajungă iad” („Why America May Go to Hell”). King, al cărui umor ajunsese proverbial, devenise de câtăva vreme trist şi depresiv. Nu ştiu care va fi destinul lui Barack Obama. Până şi aglomeraţia de ştiri referitoare la posibila sa eliminare fizică pare a face parte tot din arsenalul publicitar de schimbare a imaginii S.U.A. Şi pe urmă prea mulţi bani s-au cheltuit, ca să se ajungă doar la un nou asasinat. În orice caz, peste entuziasmul mulţimilor şi strălucirea victoriei de la 4 noiembrie 2008 pare să adie, umbra lui Marx. Şi a primilor membri ai viitoarei echipe prezidenţiale: Rahm Emanuel, Lawrence Summers, Robert Rubin (ambii foşti şefi ai Trezorerie), ca şi Paul Volcker (fostul şef al Rezervei Federale).Iar dacă mai adaug la toate astea şi cuvintele lui Jean Baudrillard, teoretician al postmodernismului, scrise în urmă cu mai bine de două decenii, cum că „Statele Unite sunt utopia realizată”, adun suficiente motive de melancolie. Cât despre entuziasm, ho cu tata!

Răzvan Ionescu

13 comentarii:

mihai spunea...

trecand peste forma necioplita (ho cu tata...), prin care ati decis sa va exprimati catre plebe (caci celor ce nu va impartasesc opinia v-ati adresa astfel - ho)... ce-ati vrut sa expuneti prin acest text???
intr-adevar, CTP e, dimpotriva, de o cu totul alta parere, anume ca Obama este sincer si nu "pozeaza" ca restul politrucilor. eu cred ca ma regasesc la mijloc. nu din indecizie, ci pt ca mi-e greu sa cred ca stuff-ul nu s-a implicat masiv in confectionarea unei imagini a candidatului, iar pe de alta parte nu pot sa nu observ spontaneitatea raspunsurilor si a gesturilor... ceea ce ma conduce catre concluzia lui CTP: onestitatea lui Obama.
inca o data: de ce va uimeste suma? urmariti pentru prima data o campania electorala americana? si apoi... ce ati vrut sa demonstrati/explicati cu aceste mirari rural-agrare (ho cu tata, bizonu invarte roata!!!! - superb)?
ca o paranteza: serviciu, nu oameni fara servici, cum ii numiti pe cei care va contrazic opiniile. intr-adevar, sunteti muncitorul nostru fruntas, sau lucrator, ca sa nu ajungeti muncit? cred ca prima varianta, totusi
stiti ce-mi repugna cu adevarat? indivizii care nu spun cu adevarat ce-i doare.
ce va doare cu adevarat domnule Ionescu? nu va mai invartiti pe langa... cuvinte. ce are Obama? e prea negru pt dvs? nu cred, refuz sa cred asta.
atunci?... hmmm, sa fie trecutul sau de musulman? aici, va marturisesc, eu unul am o oarecare strangere de inima. astept sa vad ce se intampla. tv-ul imi sta mai mult ca oricand pe CNN.
dar spuneti-o domnule(!!!) clar si raspicat, care e problema in opinia dvs cu optiunea americana -OBAMA. nu o mai tot scaldati.
asteptam cu interes mai putina prolixitate
urari de bine si imbratisari

Răzvan Ionescu spunea...

Domnule Mihai,

„Ho cu tata, bizonu-nvârte roata” ş.a.m.d., sunt cuvintele unui clip rutier (aşa cum de altfel precizez în text) difuzat destul de des în ultima vreme la televiziune. (Nu ştiu dacă şi la CNN). Nu pot decât să regret că nu l-aţi văzut. Eu i-am apreciat umorul (clipului). Dumneavoastră socotiţi că e o bădărănie (din partea mea, fireşte, nu a clipului). Dacă v-aţi simţit lezat, vă prezint cât se poate de ritos scuze! Evident, nu e vorba nici de trecutul musulman şi nici de culoarea pielii lui Obama. De altfel, cu (puţină) bunăvoinţă veţi putea observa că i-am subliniat calităţile (inclusiv cele intelectuale) cu care l-a înfrânt pe Mc Cain. E vorba de culoarea lui Marx. Roşie. Şi nu e neapărat a lui Obama, ci a umbrei. Aici e strângerea (mea) de inimă. Şi nu o scald deloc. Să dea Dumnezeu să nu fie decât o... fandacsie. Problema mea cu opţiunea americană am formulat-o limpede: o operaţie cosmetică de anvergură. Aici, parcă, parcă, mi-aţi da dreptate. Nu sunt mirat nici de sume. Faptul că le menţionez, nu înseamnă neapărat mirare. Înseamnă pur şi simplu... o sumă. Mică, în comparaţie cu altele, aşa cum am şi scris. Atât. Aveţi perfectă dreptate: serviciu şi nu servici. E o greşeală de redactare. Una inspirată însă. Se potriveşte cu nătăfleţi. Prin urmare nu o corectez, ca să nu credeţi cumva că vă fac un serviciu. În final îmi vorbiţi cu „aşteptăm mai puţină prolixitate”. Sunteţi majestate sau grup? Înclin spre a doau variantă. Îmi pare rău aşadar că v-am dezamăgit şi ca grup. Aceleaşi urări. Despre îmbrăţişări nu poate fi vorba pentru că n-are rost să vă încurcaţi cu mitocanu’. Şi nu mai aşteptaţi, că aşteptaţi de pomană.

mihai spunea...

:))
buna seara din nou... incep prin a preciza grabit: imbratisarile erau cele mai importante din tot mesajul, iar nu mitocania sa. ce sa fac, asa sunt eu: spun ce ma doare pe fata, dar asta nu ma impiedica sa-l si imbratisez pe cel cu care nu sunt de acord. am fost cam abrupt spre colturos, admit. insa si indignarea mi-a fost sincera. imi mentin opinia - textul e prolix. si mi-o mentin pentru ca va admir scriitura. e prima oara cand am avut senzatia aceasta in fata unui text de-al dvs.
apreciez sarcasmul si va multumesc sincer pentru el. mi-a placut "figura" cu majestate sau grup. simpatica (prinde bine semetiei nataflete cate-o palma... mai ales aplicata). ma refeream la grupul celor care vor fi crezand laolalta cu mine ca acest text este prolix. In fine, nu are sens sa insist, era doar o observatie personala (colturoasa rau pe alocuri, admit).
Totusi, nadajduiesc sa nu fi fost chiar un nesuferit in exprimarea libera a opiniei.
iertati-mi indrazneala nesimtita de a "propune" imbratisari dupa exprimarea abraziva. nu merge, nu se face. acum imi dau seama. oricum, repet: ambele trairi au fost sincere, atat indignarea, cat si manifestarea simpatiei ce v-o port.
cat despre America... demult am zis ca v-a deveni cea mai comunista tara a planetei... poate e exagerat, poate nu. cine stie?

Doamne, ajuta!

Răzvan Ionescu spunea...

Nu pot decât să constat că până la urmă suntem de acord. Singura problemă care ar mai rămâne e că textul vi se pare prolix. Prin urmare voi încerca să fiu succint. Cred, sau mă tem că, în general, problema cetăţeanului de pretutindeni e... memoria. Resimit din când în când nevoia de recapitulare. Profilactic(ă).Apoi, deşi am nădejde în cei tineri, sunt oarecum mai neîncrezător în ceea ce îi priveşte pe "nătăfleţii" aşa numitei "generaţii Pro"... vorba ceea: "Pro"..., da'mulţi! Strategic, aleg atunci prolix şi profilactic. Mai pun şi poze. De asta sunt prudent şi cu îmbrăţişările. Ca şi gripa de sezon, rujeola lui Marx se ia pe nesimţite şi te bagă în spital. Sau , mă rog,în tot felul de spitale cu grade diferite de confort. Aşadar: prolix, profilactic şi pr(o)udent!

mihai spunea...

Intru pe postul acesta cu strangere de inima pentru raspunsurile dvs. Mi-e tot mai rusine de iesirea avuta. Iertati-ma va rog si nu puneti la inima neroziile de pe aici. Va doresc multa putere de munca si multa nadejde; sa nu va clatinati. Avem nevoie de efortul, pe care-l depuneti. In fapt, sunt foarte putine blogurile, care merita urmarite. Aveti perfecta dreptate referitor la prudenta. Am zis deja ca imbratisarile mele au facut figura complementara la impertinenta afisata.
Daca v-am mahnit... iertati-ma.
Va doresc un post cat mai luminos

Răzvan Ionescu spunea...

Domnule Mihai,

În clipa în care am decis să mă folosesc de acest mijloc de comunicare mi-am asumat şi posibilitatea ca cei care trec pe aici să nu fie de acord cu opiniile mele. Aşadar, nu poate fi vorba de nici un fel de mâhnire, atâta vreme cât se păstrează controversa în termeni civilizaţi. Or, din acest punct de vedere n-aveţi a vă face griji. Discuţiile sunt, ca să zic aşa, la mâna mea. Am avut o oarecare experienţă pe alte bloguri unde, discuţiile fiind lăsate "la liber", băieţi cât se poate de pravoslavnici şi plini de ei o luaseră razna rău tot. Cât pe ce să mă ia la spovedit, după ce m-au trecut în prealabil şi prin molitvele Sfântului Vasile. Prin urmare am fost nevoit să migrez pe acest teritoriu personal pe care încerc să-l administrez singur. Dacă socoteam că aţi întrecut măsura, vă cenzuram fără nici un fel de ezitare. Nu a fost cazul. Faptul că aveţi o altă opinie şi o exprimaţi în termeni urbani, face parte din ecuaţia dialogului. Şi credeţi-mă că,indiferent de ironie sau sarcasm, măcar o secundă, mă întreb dacă nu cumva aveţi dreptate. Prin urmare, nu sunt câtuşi de puţin amărât.Vă doresc la rândul meu zile de post cu folos sufletesc şi bucurie!

Mihai spunea...

buna seara din nou :)

mi-a placut articolul si sunt curios de opinia dvs.

http://www.ideiindialog.ro/articol_723/s_a_incheiat_deja_secolul_xxi.html

Răzvan Ionescu spunea...

Domnule Mihai,

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi semnalat textul din ID. Într-adevăr nu îl citisem. Din motive subiective evident, asupra cărora nu-mi place să insist. Un articol excelent prin noutăţile de sorginte economic-bancară pe care le aduce şi care mie nu-mi erau cunoscute (de pildă legea din 1977, Community Reinnvestment Act, reactualizată apăsat în 1995 de către administraţia Clinton). Observaţiile lui TRU aşternute pe hârtie la sfâşit de octombrie (probabil) îşi probează îngrijorător legitimitatea, prin ce se întâmplă astăzi în India. Oricum este sigur că din multe puncte de vedere ne intâlnim, în cazul meu funcţionând, ce-i drept, mai mult o observaţie intuitivă şi o anume cunoaştere de la sursă a realităţilor americane de acum un deceniu, când am avut prilejul să constat pe viu cât de mult seamănă, de pildă, unele părţi din Brooklyn cu Drumul Taberei sau Militari. În sfârşit, la mine mai funcţionează dacă vreţi şi o anume perspectivă religioasă asupra fenomenului (ceea ce lui TRU îi lipseşte, dar cu atât mai mult observaţiile sale sunt demne de luat în seamă) şi a originilor comunismului. De aici şi îngrijorarea asupra cocoloşirii şi travestiurilor lui. În orice caz sunt mai nou uimit de schimbarea radicală a discursului lui Mugur Isărescu. După ce în 3 octombrie la Academia Română „s-a scăpat” cu privire la criza financiar-economică („ceva s-a întâmplat în America, ceva care va schimba lumea”), lansând subliminal şi o oarecare tensiune asupra celor ce vor urma, ieri a apărut vioi şi zâmbitor vorbindu-ne doar despre conscinţele unei crize „de nervi”... S-ar putea ca în acest zâmbet recent să se afle şi cheia rezultatului alegerilor de mâine. Vă mulţumesc încă odată pentru că mi-aţi semnalat articolul lui TRU care mi-a confirmat printr-o analiză documentată temerile exprimate de mine la un palier mi mult intuitiv.

Mihai spunea...

Va multumesc pentru raspuns. Interesant acel "zambet recent", pe care nu l-am surprins; nici nu stiam de acest discurs al lui Isarescu.
V-am trimis linkul tocmai pentru confirmare. Pentru mine T.U. (din cat l-am urmarit) este o constiinta lucida, suficient de vibranta la nuante, drept dovada ca, asa cum ati observat si dvs., lipsit fiind de perspectiva religioasa, articulatiile logice raman totusi judicioase.
Pe final indraznesc sa va intreb si pe dvs. ca pe dl Codrescu: cum va raportati la intelectualul (si aici am in vedere si profilul moral) Patapievici? Am urmarit f interesat intreg scandalul din presa cu privire la mistificarea identitatii tatalui domniei sale. In opinia dvs, ce si cat anume sta in picioare din toate acele (")dezvaluiri(")? Au fost inselati atat de flagrant M. Lovinescu si V. Ierunca, ei care au stiut totusi sa separe apele cu mult discernamant in alte cazuri?
E o mirare sincera a mea. Daca binevoiti trasati-mi niste coordonate ale pozitiei dvs. fata de acest fenomen intelectual. Pe cat de sincera mi-e mirarea, pe atat de sincer interesat astept opinia dvs.
O seara linistita

Răzvan Ionescu spunea...

Domnule Mihai,

"Interogatoriul" dvs. seamănă cumva a completarea unei fişe de cadre. Eu nu aş fi adresat nimănui astfel de întrebări... Chestiune de... gust. Mă rog, vă voi răspunde odată, pentru că n-aş vrea să credeţi cumva că, din ce ştie ce pricini obscure sau oculte, evit un răspuns. Însă, pe viitor vă rog să aveţi în vedere că nu răspund la întrebări de felul "Ce părere aveţi despre...". Întâi şi întâi mă îndoiesc bunăoară că TRU poate fi socotit drept o conştiinţă lucidă, câtă vreme dumnealui este atât de sincer... îndrăgostit de un om politic (întâmplător preşedintele ţării). Am început astfel pentru a vă exprima cât se poate de tranşant dezamăgirea (cuvântul este ales desigur, cu decenţă)pe care o resimt faţă de TOŢI acei în care personal am crezut şi care ar fi putut opta pentru o "slujire a ţării" onestă şi nu a căuta motive, ori resurse în a-şi justifica la cote de altitudine morală ambiţiile, în fapt cât se poate de "paupere", de a-şi face din puternicii clipei... "oamenii lor". În privinţa "dosarului" ori a biografiei tatălui lui HRP, vă mărturisesc că am fost puţin interesat de subiect. Mai degrabă jenat. Mă interesează ce scrie şi ce face HRP. Ori eu sunt nevoit să constat că între conţinutul "Omului recent" şi faptele de bărbat de stat (mă rog, fie şi doar secretar de...) ale autorului respectivului op sunt, ca să zic aşa, oarecari inadvertenţe. Sau cum s-ar spune, una vorbim, alta fumăm! Asta dincolo de atacurile idigne la care a fost supus, ori a răstălmăcirii poveştii cu "cadavrul din debara" al lui Eminescu, poveste care de fapt a fost sucită în sensul opus afirmaţiilor sale. Tema pe care mi-o supuneţi bietei mele judecăţi este mult mai amplă şi nici nu ştiu dacă istoria ori judecata ei este întotdeauna o lecţie de morală. Dacă citesc nuvele lui Sadoveanu bunăoară, trebuie să am în vedere compromisurile lui cu puterea? Am trecut din vârsta adolsecenţei spre tinereţe în preajma unui mare artist şi poet care a ales în mod deliberat ca vreme de mai bine 20 de ani de la debutul său (care avusese loc înainte de instaurarea comunismului)să nu publice nici un volum. Ei bine, ce ar trebuie să fac eu, cel care a avut un astfel de "maestru"? Să nu-l mai citesc pe Sadoveanu? Îi citesc pe amândoi d-le Mihai, însă de iubit îl iubesc doar pe unul. Nu-i spun numele dintr-o anume pudoare sufletească. Nădăjduiesc că am fost destul de limpede şi în răspunsul pe care mi l-aţi solicitat, cât şi în dorinţa de a nu mai recidiva în viitor cu asemenea justificări "intelectuale".

Mihai spunea...

Fac ce fac si... va indispun. Incep prin a-mi cere scuze. Nu am avut nicio clipa intentia unui interogatoriu. Ar fi culmea! Marturisesc, dupa raspuns pareti defensiv. Avand in vedere ca poate sta oricine in spatele unui nume pe net, inteleg. Dar va asigur ca nu doream sa va provoc absolut cu nimic. Nu am nicio problema in a recunoaste ca pot fi lipsit de o oarecare eleganta sau finete in adresare, cu atat mai mult in formularea unor mirari fruste. Nu veti gasi la mine nimic din scoala retorilor sau din elocinta anticilor. Pentru simplul motiv ca nu sunt in stare. Prin urmare, asta sunt si in conditiile acestea incerc sa incheg un dialog cu persoanele pe care le admir din punct de vedere intelectual. Pentru mine internetul si aceasta moda a blogurilor reprezinta o mare binecuvantare. Am astfel ocazia sa intreb si sa primesc raspunsuri. Nu stiu daca fara net as fi putut avea bucuria unui dialog cu dvs., cu dl Codrescu, sau cu parintele Savatie, de pilda.
Si ca sa inchei. Va multumesc pentru decizia de a-mi raspunde, chiar daca nu v-a picat bine si pentru onestitatea reactiei; imi cer scuze pentru tentativa de a va afla opinia si reiterez: se voia un simplu dialog... cat se poate de amical. am violentat un palier al intimitatii, care nu ma privea, inteleg
O seara linistita

Răzvan Ionescu spunea...

Domnule Mihai,

Nu este vorba aici nici de a fi defensiv şi nici ofensiv. Pur şi simplu nu cred că o dezbatere intelectuală (aşa cum aţi mărturisit că intenţionaţi)poate avea loc în jurul unei persoane sau a unui dosar personal (la care nu avem acces) ori a unor detalii mai mult sau mai puţi intime din viaţa cuiva. Cred că ea poate avea loc în jurul unei idei, a unui text, a unei opere. Desigur că nu se pot eluda dimensiunile morale ale autorului, dar cred ca acestea se înscriu în alt gen de dezbateri în care, din păcate, avem un talent nativ de a eşua în bârfă, scandal, umori, derizoriu, etc. Atunci când a fost cazul şi când am avut şi unde, mi-am exprimat public poziţiile şi în cazul Mona Muscă, şi în cazul Justin Marchiş şi în cazul Sorin Antohi(unde HRP e departe de a fi fecioară) etc. (vezi textele mele din "Ziua", "Averea" sau din volumul "România şi Julieta la fix" Ed. Curtea Veche, 2007). Nu ştiu însă ce relevanţă poate avea un prezumtiv dosar compromiţător al tatălui lui HRP (eu nu l-am văzut, am şi eu lipsuri)) într-o dezbatere intelectuală. De aceea cred că trebuie evitate întrebări de genul "Ce părere aveţi despre... cutare?" Nu sunteţi primul şi nici nu trebuie să vă faceţi o problemă. Numai că la asemenea întrebări am în general un răspuns standard pe măsura întrebării: "Eu despre cutare am o părere bună (sau rea)". Pe urmă biografiile personale sunt rezumate în dosare... numai că în spatele lor se află nuanţe, stări sufleteşti şi în general o instutţie numită fie Securitate, fie Siguranţă care numai de asemenea detalii nu era preocupată.
Între dimensiunea faptelor (operei, dacă e cazul) şi felul în care ne precipităm să judecăm în câteva propoziţii pe cineva lipindu-l definitiv la zidul infamiei se află de fapt starea noastră morală şi propensiunea mai degrabă spre demolare decât spre zidire.

Mihai spunea...

Sa fiu onest pana la capat: a fost o vreme cand eram fascinat de HRP; a urmat scandalul, pe care nu l-am prea luat in seama, dar am inceput sa fiu mai atent si ceva mai critic la discursul sau; apoi am inceput sa-mi pun intrebarea - daca una spune si alta este realitatea, atunci e intr-adevar o chestiune de profil moral - intrebare care mi-a provocat un soi de amaraciune; iar in prezent, incerc pe diverse cai sa aflu un adevar care mi-ar conveni mie (cred ca e firesc), pentru a scapa de gustul amar.
Multumiri pentru raspuns si pentru trimiterile facute.
O seara linistita